Arta stradală revine în forţă în oraşul de la Dunăre, odată cu a treia ediţie a Htag Festival – The Legacy. Evenimentul se desfăşoară în zona pietonală „Fata pe Valuri” de pe strada Domnească şi promite zile pline de candoare, de culoare, emoţie şi expresie artistică. Organizat de Asociaţia Inteligent Street Art şi susţinut de Primăria Municipiului Galaţi, festivalul reuneşte artişti români şi internaţionali de top, care vor transforma spaţiile urbane în veritabile opere de artă. Accesul este liber pentru toţi vizitatorii.
Printre atracţiile principale ale festivalului se numără live graffiti-ul pe vehicule, care au fost transformate în picturi, iar artiştii au pictat:
- Un microbuz – de către Guimeujoven (Brazilia)
- Un autobuz – de către Roper, artist mural stabilit la Bucureşti, cunoscut pentru versatilitatea şi expresivitatea lucrărilor sale
- Un alt autobuz – de către Popescool, alias Ionuţ Popescu, grafician şi autor de benzi desenate, cu intervenţii artistice în oraşe din întreaga ţară
- Un vinci de remorcare – de către emblematicul Pisica Pătrată, personaj devenit simbol al artei stradale româneşti
Acesta din urmă va crea o intervenţie artistică pe o piesă industrială metalică, oferită de sponsorul DMT Galaţi – concept artistic apreciat direct în timpul lucrului chiar de CEO-ul companiei, venit să admire personal festivalul gălăţean de streetart.
Copiii, adolescenţii şi adulţii au fost invitaţi să participe la:
- Workshop-uri de lettering (scris creativ în stil graffiti) – pe 30 august între orele 16:00–18:00 şi 31 august între orele 11:00–13:00
- Ateliere de bandă desenată – unde imaginaţia devine poveste şi fiecare linie capătă viaţă
Ediţia a III-a îl are ca organizator pe artistul gălăţean Cristian Scutaru, cunoscut pentru lucrările sale murale şi pentru promovarea artei stradale în comunitate.
Pe lângă artiştii deja amintiţi, evenimentul aduce în prim-plan şi pe:
-p.r.i.m.e.r, artistă originară din Galaţi, cu lucrări inspirate de emoţii şi stări interioare
-Tea Jurisic, muralistă şi ilustratoare de la Zagreb, care va picta o lucrare monumentală pe faţada Colegiului Traian Vuia. Muralul va fi o alegorie dedicată pionierului Traian Vuia, cu referinţe la Dunăre şi identitatea oraşului Galaţi
Festivalul continuă şi în septembrie
Spectacolul urban nu s-a încheiat pe 31 august. În perioada 1–7 septembrie 2025, artişti internaţionali vor realiza picturi murale pe zidurile şcolilor din Galaţi, în cadrul unei campanii de regenerare urbană şi educaţie vizuală.
Participă artişti precum: @keyatama, @rocket01.co.uk, @nensetango, @alexalincu, @mazzolandia, @polina_soloveichik
Un oraş care respiră artă
Htag Festival transformă Galaţiul într-un punct de referinţă pe harta street art internaţională. Festivalul vorbeşte despre moştenire, identitate, educaţie şi dialog, oferind o platformă pentru exprimarea artistică liberă şi pentru regenerarea spaţiului urban.
„Legacy înseamnă educaţie. Zidurile oraşului devin pagini dintr-o cronică urbană despre responsabilitate şi memorie colectivă”, spune Cristian Scutaru, organizatorul festivalului.
Fotografii de Dănuţ Onofrei şi Cornel Gingăraşu