De luni, 15 septembrie 2025, vor intra în circulaţie noile microbuze electrice care vor asigura legătura dintre municipiul Galaţi şi comuna Vânători.
"Microbuzele electrice, noi şi moderne, sunt de tipul Karsan e-Jest şi au fost achiziţionate cu fonduri europene în urma parteneriatului Primăriei municipiului Galaţi cu Primăria comunei Vânători. Serviciul de transport public local de călători prin curse regulate între Galaţi şi Vânători va fi gestionat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Transport Public Galaţi”", informează Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galaţi.
Valoarea totală a contractului pentru achiziţia a zece microbuze electrice a fost de circa 15 milioane de lei.
Microbuzele electrice vor circula pe două trasee nou înfiinţate. Este vorba despre Traseul 50: Odaia Manolache – Piaţa Centrală (Galaţi) şi Traseul 55: Sat Costi – Piaţa Centrală (Galaţi).
Descrierea traseelor:
1. Traseul 50: Odaia Manolache – Piaţa Centrală (Galaţi)
• Lungime traseu: 31,6 km
• Număr staţii: 68 (tur-retur), dintre care 40 în satul Odaia Manolache, Comuna Vânători, şi de-a lungul DN26 până la limita UAT Galaţi (zona Metro)
• Număr mijloace de transport: 3
• Frecvenţă: între 30 şi 120 de minute
• Program plecări:
o Odaia Manolache (staţia „Din Vale”): 04:50 – 22:00
o Galaţi (staţia „Piaţa Centrală”): 05:35 – 22:45
2. Traseul 55: Sat Costi – Piaţa Centrală (Galaţi)
• Lungime traseu: 18 km
• Număr staţii: 40 (tur-retur), dintre care 14 în satul Costi până la limita UAT Galaţi (zona Metro)
• Număr mijloace de transport: 2
• Frecvenţă: între 35 şi 85 de minute
• Program plecări:
o Sat Costi (staţia „Staţie Carburant”, Str. Ştefan cel Mare): 05:45 – 22:00
o Galaţi (staţia „Piaţa Centrală”): 06:25 – 22:10
Politica tarifară:
1. Traseul 50: Odaia Manolache – Piaţa Centrală
• Bilet cu o călătorie: 7 lei, valabil 90 de minute de la validare
• Abonament lunar Plus Nominal 1 (fără limită de călătorii): 320 lei, valabil 1 lună
• Abonament Basic 45 (45 călătorii): 196 lei
• Portofel electronic cu 10 călătorii: 68 lei
• Plată prin SMS (1 călătorie): 1,59 euro + TVA
• Plată prin aplicaţia Transport Galaţi (1 bilet călătorie): 7 lei
• Tarif emitere card de călătorie: 5 lei
• Bilet special călătorie (durată 90 minute): 40 lei
2. Traseul 55: Sat Costi – Piaţa Centrală
• Bilet cu o călătorie: 5 lei, valabil 60 de minute de la validare
• Abonament lunar Plus Nominal 1 (fără limită de călătorii): 228 lei, valabil 1 lună
• Abonament Basic 45 (45 călătorii): 140 lei
• Portofel electronic cu 10 călătorii: 48 lei
• Plată prin SMS (1 călătorie): 1,14 euro + TVA
• Plată prin aplicaţia Transport Galaţi (1 bilet călătorie): 5 lei
• Tarif emitere card de călătorie: 5 lei
• Bilet special călătorie (durată 90 minute): 40 lei
3. Bilet între satele din UAT Vânători (Odaia Manolache, Vânători, Costi)
• Bilet cu o călătorie: 3,5 lei, valabil 60 de minute de la validare
• Abonament lunar Plus Nominal 1 (fără limită de călătorii): 160 lei, valabil 1 lună
• Abonament Basic 45 (45 călătorii): 98 lei
• Portofel electronic cu 10 călătorii: 34 lei
• Plată prin SMS (1 călătorie): 0,84 euro + TVA
• Plată prin aplicaţia Transport Galaţi (1 bilet călătorie): 3,5 lei
• Tarif emitere card de călătorie: 5 lei
• Bilet special călătorie (durată 90 minute): 40 lei
4. Bilet pentru locuitorii municipiului Galaţi (traseele 50 şi 55)
• Bilet cu 1 călătorie: 3,5 lei, valabil 60 de minute de la validare
• Tarifele abonamentelor şi facilităţile sunt identice cu cele aplicabile pe celelalte trasee de transport public din municipiul Galaţi.
Facilităţi:
Transport public gratuit pentru:
1. Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat din municipiul Galaţi, inclusiv cei înmatriculaţi în unităţi de învăţământ cu curriculum străin, conform Legii nr. 198/2023.
2. Veteranii şi văduvele de război.
3. Persoanele beneficiare ale Decretului-lege nr. 118/1990.
Reducere de 50% la preţul biletului pentru donatorii de sânge, conform HG nr. 1364/2006.