23 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Moarte suspectă la Spitalul de Urgenţă
Moarte suspectă la Spitalul de Urgenţă

Rudele unui pacient în vârstă de 57 de ani, bolnav de cancer, acuză cadrele medicale ale secţiei de Oncologie din Spitalul de Urgenţă de neglijenţă letală. Bărbatul care suferea de cancer fusese internat pentru tratamentul cu citostatatice. Din păcate, fiind slăbit, într-una din zile bărbatul a căzut în baia din cameră şi s-a lovit la cap şi coaste. Evident că soţia a aflat acest fapt abia când a venit să îl viziteze, şi nu de la cadrele medicale, ci de la ceilalţi pacienţi din salon. „M-a chemat doctoriţa lui să îmi vorbească, dar mi-a zis doar să îl iau acasă imediat, că este agitat şi că nu stă la spital. Nici foaie de externare nu i-au făcut atunci, ci doar a doua zi. Era «legumă» când mi l-au dat. M-am chinuit să îl duc acasă cu un taxi. Când l-am dezbrăcat era vânăt tot pe partea dreaptă, la coaste şi la cap. După câteva zile i s-a făcut rău şi l-am dus iar la spital. Era în comă. L-au operat de două ori medicii neurochirugi. Nu l-au mai putut salva. Mi-a zis apoi neurochirurgul care l-a operat că nu de la tumoră a murit. Mi-a spus că a făcut un hematom de la căzătura din spital şi de aia a murit. A fost din cauza neglijenţei lor. Dacă el nu cădea, sau dacă îl îngrijeau imediat, poate avea zile”, a spus Catinca Ionescu, soţia bărbatului mort. Femeia a depus o plângere la direcţia Spitalului de Urgenţă. 

Nu ar fi prima oară când la Oncologie bărbatul a fost neglijat. „L-au pierdut şi în mai, când a mai fost internat. A venit nepotul să îl vadă şi au văzut că nu mai este în salon. Au anunţat poliţia şi de abia apoi l-au găsit, prin Micro 39, că el săracul nu mai ştia ce şi cum, era ameţit. Dar până să vină nepotul, ele nici măcar nu ştiau că le-a dispărut bolnavul din secţie. Sunt neglijenţi... O să cerem şi daune spitalului. El mai trăia dacă nu mai era hematomul ăla, că tumoarea dăduse înapoi”, a spus Săftica Păun, sora bărbatului decedat. 

La Spitalul de Urgenţă a început o anchetă. „Vom audia inclusiv persoanele din secţia Oncologie, dar şi pe cele din alte secţii unde a mai fost pacientul. A fost sesizată şi comisia de etică a spitalului. Vom vedea dacă plângerea familiei este întemeiată”, a precizat dr. Lucica Grigorică, de la Spitalul de Urgenţă Galaţi. Spitalul a informat şi Poliţia Galaţi despre existenţa unei morţi suspecte. Poliţie face la rândul ei o anchetă în acest sens. 


Articole înrudite