25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Reguli stricte pentru comercianţii basarabeni de pe Calea Prutului
Reguli stricte pentru comercianţii basarabeni de pe Calea Prutului

Comercianţii de la piaţa ruşilor de pe Calea Prutului vor putea de sâmbătă, 16 decembrie 2017, să revină în spaţiul destinat comerţului care între timp va fi reamenajat, anunţă Biroul de Presă al Primăriei Galaţi.
"În urma discuţiilor care au avut loc între primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu şi toţi reprezentanţii instituţiilor abilitate, s-a luat decizia ca până vineri acest perimetru să fie reamenajat pentru ca aceşti comercianţi să îşi poată vinde produsele în condiţii decente. Este important de precizat că va fi permisă comercializarea tuturor produselor agroalimentare împachetate sau vrac, conservele, însă nu va fi permisă vânzarea produselor de origine animală. Cei care nu respectă această regulă vor fi amendaţi iar produsele vor fi confiscate. În perioada următoare se analizează posibilitatea impunerii unor condiţii minime necesare pentru ca şi aceste produse să poată fi vândute mai puţin cele care conţin carne de porc, ştiut fiind faptul că populaţia trebuie protejată de fenomenul pestei porcine", potrivit Primăriei Galaţi.
Motivul pentru care piaţa aceasta a fost închisă se referă la faptul că cei care veneau cu produsele la vânzare nu respectau normele de igienă, aspect constatat în urma controalelor efectuate de inspectorii Direcţiei Sanitar – Veterinare, punând astfel în pericol sănătatea cumpărătorilor.


Articole înrudite