10 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Spitalul de Urgenţă din Galaţi, penalizat cu 600.000 de lei de Ministerul Fondurilor Europene
Spitalul de Urgenţă din Galaţi, penalizat cu 600.000 de lei de Ministerul Fondurilor Europene

Ministerul Fondurilor Europene a penalizat Spitalul de Urgenţă din Galaţi cu aproape 600.000 de lei din valoarea unui contract privind sistemul informatic, ce facilitează accesul pacienţilor la rezultatele medicale, pe motiv că nu a respectat procedurile de achiziţii publice. Reprezentanţii Spitalului de Urgenţă au acţionat în judecată Ministerul Fondurilor Europene, cerând anularea notei de constatare prin care au fost penalizaţi. Motivul: nu s-ar fi încălcat legea privind achiziţiile publice, ce vizează sistemul informatic amintit, deoarece susţin că au fost supravegheaţi pe întreaga perioadă de o unitate specializată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, care a stabilit la final că procedura de achiziţie a respectat legea.
”Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice nu a avut observaţii de făcut. În concluzie, este imposibil ca Ministerul Fondurilor Europene să susţină că spitalul a încălcat principiile achiziţiilor publice, contrazicând Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice, care a verificat corectitudinea întregii achiziţii publice”, a precizat unitatea medicală în instanţă.
În replică, Ministerul Fondurilor Europene a precizat că nu au fost respectate mai multe prevederi ale legii privind achiziţiile publice.
”Autoritatea contractantă nu a verificat modul de îndeplinire a cerinţelor de calificare, în modalitatea stabilită de anunţul de participare şi fişa de date a a achiziţiei, şi nu a solicitat ofertantului clasat pe primul loc copii ale certificatelor şi preferinţelor emise de angajatori sau beneficiari, care să probeze experienţa indicate în CV şi durata de lucru în domeniile solicitate”, susţin reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene.
Judecătorii vor decide în final dacă se vor returna spitalului cei 600.000 de lei, ce au fost reţinuţi deja de Ministerul Fondurilor Europene pe considerentul că procedura de achiziţie publică a sistemului informatic nu a fost corectă.


Articole înrudite