Clienţii mai multor bănci au fost anunţaţi că urmează să aplice creşteri ale comisioanelor pentru operaţiunile de retragere de numerar sau depunere de numerar la ghişee, începând cu data 01
Clienţii mai multor bănci au fost anunţaţi că urmează să aplice creşteri ale comisioanelor pentru operaţiunile de retragere de numerar sau depunere de numerar la ghişee, începând cu data 01
Intesa Sanpaolo SpA este în negocieri pentru a achiziţiona First Bank din România, de la fondul american de investiţii J.C. Flowers, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi
Principalele probleme identificate de cei mai mulţi dintre clienţii băncilor în relaţia cu băncile locale sunt dobânzile şi comisioanele prea mari, potrivit unui sondaj realizat de portalul de servicii financiare
Numărul restanţierilor – persoane fizice – la bănci şi IFN-uri a crescut în luna mai cu 2,79%, faţă de aprilie 2013, ajungând la 735.500, potrivit datelor Băncii Naţionale a României






