Arhiepiscopia Dunării de Jos a dat startul acțiunilor dedicate Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice și sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului. Printre primele instituții care au marcat acest moment s-a numărat Centrul
Arhiepiscopia Dunării de Jos a dat startul acțiunilor dedicate Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice și sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului. Printre primele instituții care au marcat acest moment s-a numărat Centrul
Consiliul Local Galaţi a aprobat, în şedinţa de joi, 27 august, finanţările pentru programele sportive dedicate seniorilor. Cea mai mare sumă, în valoare de 4,625 milioane de lei, revine Asociaţiei
Cei trei consilieri municipali ai AUR Galaţi, adică Daniela Simona Vreme, Gabriel Patriche şi Ciprian Cârcotă au declanşat procedurile legale pentru atacarea în instanţă a Hotărârii Consiliului Local al municipiului
Consilierii locali au fost prezenţi, luni, 29 decembrie 2025, la şedinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Galaţi care a avut pe ordinea de zi ”Proiectul de hotărâre pentru modificarea
Consiliul Local Galaţi a aprobat vineri, 12 decembrie, în şedinţă extraordinară, preluarea „Prizei de apă” printr-un împrumut de folosinţă, cu titlu gratuit, de la Liberty Galaţi. Măsura este necesară pentru
Preşedintele PACT pentru Galaţi, Gregor Teodorescu, anunţă, prin intermediul unui comunicat de presă, că astăzi, 16 septembrie 2025, şi-a dat demisia din funcţia de consilier local.“În data de 16 septembrie
Joi a avut loc ședinţa ordinară a Consiliului Local Galați. Printre punctele aflate pe ordinea de zi s-au aflat şi şapte proiecte de finanţare pentru cluburile sportive gălăţene. Cu unamitate
Consilierii au putut vota electronic, joi, pe baza tabletelor. “Astăzi am fost prezent la şedinţa de CL, unde am răspuns întrebărilor consilierilor. A existat şi o premieră: consilierii au putut
În şedinţa Consiliului Local Galaţi întrunită joi, 31 octombrie 2024, pe ordinea de zi a fost şi o hotărâre de Consiliu Local al municipiului Galaţi pentru modificarea contractului de finanţare
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, aflat la cel de-al treilea mandat, şi consilierii locali, ale căror mandate au fost validate, în urma alegerilor din luna iunie, au depus luni, 21