Euro a ajuns vineri la cea mai mare valoare înregistrată vreodată în raport cu leul. Banca Naţională a României a anunţat un curs de 5,3447 lei pentru un euro, după
Euro a ajuns vineri la cea mai mare valoare înregistrată vreodată în raport cu leul. Banca Naţională a României a anunţat un curs de 5,3447 lei pentru un euro, după
UPDATE: La termenul din 23 septembrie, rezoluţia instanţei a fost următoarea: „Constată că la dosarul cauzei nu a fost depus de către administratorul concordatar un raport care să cuprindă stadiul
Institutul Naţional de Statistică (INS) a publicat cele mai recente date privind evoluţia veniturilor românilor, evidenţiind o lună iulie 2026 marcată de creşteri salariale în anumite sectoare, dar şi de
Peste 526.000 de români cu vârste între 15 şi 74 de ani erau şomeri în luna iulie 2026, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Numărul este mai
Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut puternic în iulie 2026, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. În total, au fost eliberate 2.909 autorizaţii, cu 1,7%
Execuţia bugetului general consolidat pe primele şapte luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 48,08 miliarde de lei, cu 28,36 miliarde de lei mai mic decât cel
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat că România este ţara din Europa aflată pe penultimul loc ca pondere din populaţie activă implicată în economie şi doar Italia este în spatele nostru,
Banca Naţională a României (BNR) a lansat aplicaţia mobilă oficială BNR Direct, disponibilă gratuit pentru dispozitivele Apple iOS şi Android.Aplicaţia, dedicată furnizării celor mai accesate informaţii publicate de banca centrală,
Propunerile de tarife ale Uniunii Europene asupra produselor chinezeşti nu sunt o „pedeapsă”, a declarat ministrul economiei din Germania, Robert Habeck, oficialilor chinezi la Beijing.Vizita lui Habeck în China este
Chiar şi în spaţiu trebuie să se facă economie: NASA caută modalităţi pentru a aduce pe Terra roci prelevate de pe Marte, mai repede şi mai puţin costisitor, a anunţat