Casa Naţională de Pensii Publice informează că, în luna ianuarie 2024, plata pensiilor prin CN “Poşta Română” SA se face conform convenţiei încheiate între cele două instituţii. Fondurile necesare s-au
Casa Naţională de Pensii Publice informează că, în luna ianuarie 2024, plata pensiilor prin CN “Poşta Română” SA se face conform convenţiei încheiate între cele două instituţii. Fondurile necesare s-au
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a împlinit 20 de ani de activitate. “ANAF mulţumeşte tuturor contribuabililor oneşti pentru conformarea voluntară, susţinerea reformelor şi înţelegerea misiunii sale strategice! Timp de
Majoritatea românilor (70%) consideră că principalul avantaj al unei locuinţe eficiente energetic este economisirea prin reducerea costurilor cu energia, relevă rezultatele unui studiu de specialitate, publicat marţi.Conform cercetării Reveal Marketing
Deficitul bugetar structural al României a crescut îngrijorător şi se situează probabil peste 5,5% din PIB, potrivit unui raport recent. Această cifră subliniază problemele macroeconomice ale ţării şi evidenţiază nevoia
Recentele discuţii legate de posibilele modificări ale Codului Fiscal aduc în discuţie atât urgenţele finanţării economiei naţionale, cât impulsionarea sectorului privat, întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-urile), etc. Participanţii la acest
Investitorii vor o infrastructură bună, personal calificat şi calitate a capitalurilor, iar România poate atrage sume mari de la aceştia, dacă le asigură condiţii bune, a afirmat zilele trecute economistul
Recuperarea economică a României va continua în 2014, cu o majorare a Produsului Intern Brut real de 2,2%, cu o creştere a cererii interne, susţinută de o mai mare absorbţie
Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, consideră că mutarea garanţiilor de stat numai pe credite în lei este ceva firesc şi subliniază că această situaţie reprezintă un semn de normalitate.“Este