Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi zona euro au fost aruncaţi unul în braţele altuia de declanşarea crizei datoriilor din Grecia la începutul anului 2010, însă acum oficiali din ambele tabere
Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi zona euro au fost aruncaţi unul în braţele altuia de declanşarea crizei datoriilor din Grecia la începutul anului 2010, însă acum oficiali din ambele tabere
Valul de arestări la care a procedat sâmbătă poliţia antiteroristă elenă a dat o lovitură grea acestei formaţiuni, care s-a ridicat în mai puţin de doi ani la rangul de
Grecia şi creditorii săi internaţionali sunt aproape de a ajunge la o poziţie comună privind înregistrarea unui excedent bugetar primar în acest an, a declarat, pentru Reuters, o sursă din
Grecia ar putea primi ajutor financiar suplimentar din partea Uniunii Europene şi a Fondului Monetar Internaţional fără noi condiţii de salvare sau alte reduceri ataşate, potrivit ministrului grec de finanţe
Festivalul Internaţional de Folclor „Doina Covurluiului”, desfăşurat săptămâna trecută în Parcul Rizer, a fost un real succes, gălăţenii venind la spectacolele din program într-un număr neaşteptat de mare – nu
Cele mai mici salarii oferite românilor sunt în ţările care au dificultăţi economice, respectiv, Grecia, Spania şi Cipru, dar scăderi se constată şi în Italia, pentru anumite domenii de activitate