
Sâmbătă s-au disputat meciurile din cea de-a 5-a etapă a Diviziei A2, seria Est la volei feminin. Sala Florin Balaiş a găzduit derbiul dintre ocupantele locurilor 3 şi 2, CSU Galaţi -CSM Iaşi 2020. Aşa cum se anticipa, meciul, care s-a disputat într-o atmosferă incendiară creată în special de cei mai mici suporteri, a fost viu disputat.
Gălăţencele, antrenate de Ileana Berdilă şi-au adjudecat la limită primul set şi după ce au condus cu 12-7 în cel de-al doilea ne-au dat impresia că vom pleca acasă repede. Ieşencele nu au renunţat la luptă, au crezut în şansa lor, au revenit spectaculos şi au egalat situaţia la seturi.
Setul 3 a fost încrâncenat, avantajul a alternat pe tabela de marcaj: 4-3, 4-6, 6-10, 9-14, 12-15, 16-15, 16-19, 17-21, 20-23. Încurarajate de public, fetele de la CSU Galaţi s-au mobilizat, au reuşit o serie de cinci puncte consecutive şi au preluat conducerea cu 2-1 la seturi. Scenariul a fost acelaşi şi în setul 4, echipa gălăţeană a condus cu 7-4, oaspetele nu s-au predat, au preluat iniţiativa: 7-10, 11-14, 14-17. De data aceasta, Zeiţa Fortuna a fost de partea noastră, jucătoarele noastre au avut nervii mai tari, au obţinut prima victorie şi au declanşat fiesta în tribună.
Rezultat final: CSU Galaţi -CSM Iaşi 2020 3-1 (23, -21, 23, 22).
Echipa gălăţeană a folosit formula: Andreea Stănescu, Sorina Răileanu, Silvia Coman, Anamaria Berdilă, Ana Butnaru, Gabriela Panait -Violeta Stan, Delia Crăciun -libero. A mai intrat: Ana Maria Vilău. Pe banca de rezerve au rămas: Sofia Humelnicu şi Andreea Păsculescu.
CSU Galaţi a urcat pe locul 2 în clasament cu 10 puncte şi va juca în etapa următoare, sâmbătă 14 noiembrie pe terenul celor de la CS Medgidia, locul 3 cu 9 puncte.