Plan de evacuare, pus în aplicare la Pechea. “Dragi locuitori ai comunei Pechea, având în vedere avertizarea de precipitații abundente pe raza comunei noastre, vă reamintim că vă oferim posibilitatea
Plan de evacuare, pus în aplicare la Pechea. “Dragi locuitori ai comunei Pechea, având în vedere avertizarea de precipitații abundente pe raza comunei noastre, vă reamintim că vă oferim posibilitatea
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean ucrainean care a prezentat la control un certificat pentru inspecţia tehnică periodică
Aproape 100 de tone de plastic poartă Dunărea, într-un an, pe sectorul românesc. Sunt primele date ale primului studiu de acest fel realizat de cercetătorii Universităţii „Dunărea de Jos” din
Incidentul grav prin care a trecut un alpinist utilitar aflat la înălţimea etajului 11 al unui bloc turn din Galati, unde în timp ce evalua o lucrare, a simţit că
În urma apariţiei în spaţiul public online, la data de 4 iulie 2023, pe un site de socializare a unei postări în care a fost prezentată şi o filmare video
Un mesaj alarmant semnat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă – IGSU a stârnit rumoare. În mesaj se face referire la un pericol de radiaţii, cetăţenii fiind îndemnaţi să
Preţul mediu actual pentru datele de acces în reţelele corporative, prin intermediul routerelor “necurăţate” de către companii după scoaterea din uz, este de aproximativ 2.800 de dolari, arată o cercetare
Precipitaţiile înregistrate în ultima perioadă în zona Galaţi au creat condiţiile propice producerii de ravene şi alunecări de teren, cu consecinţe deosebite asupra drumului naţional DN2B, la intrarea în municipiul
Unii oameni cred că dacă beau zilnic un pahar cu lapte sau iaurt îşi asigură sănătatea oaselor. În realitate, pe lângă faptul că laptele nu este singura sursă din care