Articole despre sindicatul siderurgistul

13Articles
Comunitate, arhiva Monitorul de Galati

Comunitate26 noiembrie 2013

Negocierea noului Contract Colectiv de Muncă (CCM) de la Combinat a demarat recent, la masa tratativelor aşezându-se o comisie din partea conducerii, printre care se află directorul Direcţiei de Resurse

Comunitate, arhiva Monitorul de Galati

Comunitate22 noiembrie 2013

În timp ce vineri urmează să aibă o nouă întâlnire în cadrul negocierii Contractului Colectiv de Muncă, între o comisie alcătuită din 7 reprezentanţi ai administraţiei şi o comisie de

Comunitate, arhiva Monitorul de Galati

Comunitate14 octombrie 2013

Reprezentanţii sindicatelor afiliate la FSS Metarom s-au reunit săptămâna trecută timp de câteva zile în staţiunea Durău, unde au desemnat şi noua conducere a federaţiei care rămăsese din luna ianuarie

Comunitate, arhiva Monitorul de Galati

Comunitate2 octombrie 2013

Acest lucru ar urma să aibă loc pe data de 9 octombrie în staţiunea Durău, când reprezentanţii sindicatelor afiliate la această federaţie care îşi desfăşoară activitatea în special în domeniul

Eveniment, arhiva Monitorul de Galati

Eveniment16 septembrie 2013

Liderii Sindicatului Liber al Siderurgiştilor fac un apel către angajaţii fostului colos siderurgic să dea o mână de ajutor locuitorilor din comunele care au fost devastate de inundaţii în ultimele

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...