
Un studiu internaţional realizat pe baza datelor provenite de la peste 26.000 de bărbaţi arată că un nivel scăzut de testosteron poate fi asociat cu un risc mai mare de cancer şi de deces cauzat de această boală. Cercetarea, care a analizat 11 studii desfăşurate pe perioade de cel puţin cinci ani, nu demonstrează însă o relaţie de cauzalitate între testosteronul scăzut şi apariţia cancerului.
Autorii studiului precizează că rezultatele nu înseamnă că nivelul redus de testosteron provoacă boala şi nu reprezintă un argument pentru administrarea suplimentelor hormonale. În schimb, aceştia consideră că testosteronul scăzut poate reprezenta un indicator al stării generale de sănătate.
În cadrul cercetării, nivelurile de testosteron au fost măsurate în nanomoli pe litru. La bărbaţii tineri şi sănătoşi, valorile normale sunt cuprinse între 10 şi 30 nmol/L. Analiza arată că riscul de deces prin cancer începe să crească atunci când nivelul testosteronului scade sub 8,6 nmol/L, iar riscul de diagnostic oncologic este mai ridicat la valori sub 7,3 nmol/L.
Endocrinologul Bu Yeap, de la University of Western Australia, a declarat că bărbaţii cu cele mai scăzute niveluri de testosteron au prezentat un risc mai mare de deces prin cancer, chiar şi după ajustarea rezultatelor în funcţie de vârstă şi alţi factori de sănătate.
Cercetătorii au remarcat că această asociere nu a fost identificată în cazul cancerului de prostată, deşi prostata este un organ sensibil la acţiunea testosteronului. În schimb, nivelurile reduse ale altor hormoni, precum SHBG şi hormonul luteinizant, au fost asociate cu un risc crescut de diagnostic al cancerului de prostată.
Autorii studiului subliniază că sunt necesare cercetări suplimentare şi descurajează utilizarea testosteronului ca metodă de prevenire a cancerului. Ei recomandă ca bărbaţii care au niveluri scăzute ale hormonului să consulte un medic pentru investigaţii complete, întrucât testosteronul redus poate reprezenta un semnal de alarmă pentru alte probleme de sănătate. (sursa stiripesurse.ro)