
Piața Centrală din Galați va găzdui, în perioada 2-4 octombrie 2026, cea de-a XXV-a ediție a Târgului de Toamnă. Timp de trei zile, începând cu ora 10:00, evenimentul organizat de Administrația Piețelor Agroalimentare Galați (APG) și Autentic Events va aduce în fața publicului produse tradiționale de sezon, decoruri tematice, ateliere pentru copii și un amplu program artistic moderat de Gheorg și Ionuț Andraș.
Melek Minca, invitată specială la această ediție, este extrem de populară în mediul online, fiind faimoasă pe rețelele de socializare și în special pe TikTok pentru carisma sa și pentru rețetele spectaculoase pe care le împărtășește cu comunitatea sa. Prezența ei la Galați reprezintă o ocazie unică pentru fani și pentru pasionații de gastronomie de a o urmări la lucru în afara ecranelor.
Gastronomia va ocupa un loc central la această ediție jubiliară, publicul având ocazia să urmărească show-uri culinare live și demonstrații dedicate preparatelor de sezon. Printre atracțiile principale anunțate se numără cel mai mare ceaun cu zacuscă, evenimentul intitulat „Simfonia Plăcintelor de Toamnă”, precum și pregătirea mustului proaspăt în fața vizitatorilor.
În mijlocul acestor experiențe culinare se vor afla Melek Minca și Chef George Saizu, care vor oferii momente și demonstrații gastronomice în fiecare zi a târgului. Pe lângă prezența lor zilnică de la standuri, duminică, 4 octombrie, programul culinar va fi completat de un show gastronomic special susținut de artista Anna Lesko.
Programul artistic va reuni pe scena din Piața Centrală nume cunoscute ale muzicii românești și ansambluri tradiționale. Vineri va concerta Constantin Enceanu, alături de Ansamblul „Landâș” și Iulia Plătică, sâmbătă va urca pe scenă Laura Lavric alături de Taraful Victor Florea, Anne Marie și Cristina Ivan, iar duminică va fi marcată de recitalurile oferite de Geta Gheorghe & Royal Band, Taraful Fraților Damian și Anna Lesko.
Sursa foto: Facebook / Melek Minca