Evoluţie?! Furt de fier cu Opelul

Dacă până acum majoritatea celor prinşi cu vreo câteva sute de kilograme de fier vechi foloseau căruţa ca mijloc de transport, acum poliţiştii de frontieră au găsit un hoţ de vechituri cu Opel. „Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti, în urma unei acţiuni punctuale, au oprit pentru control, pe raza localităţii Folteşti, un tânăr în vârstă de 21 ani, C. Gheorghiţă, domiciliat în Măstăcani, care conducea un autoturism Opel Calibra înmatriculat în Bulgaria. În urma controlului efectuat, în autoturismul respectiv a fost găsită cantitatea de 280 kilograme de ansambluri şi subansambluri metalice, pe care tânărul a recunoscut ca le-a sustras de la un stâlp de înaltă tensiune căzut la pământ în localitatea  Măstăcani. Cantitatea de 280 kg ansambluri şi subansambluri metalice, cu o valoare aproximativă de 308 lei, a fost ridicată în vederea confiscării şi urmează a fi predată pe baza de proces verbal părţii vătămate, S.C. Electrica S.A. Galaţi”, a precizat Marcel Antohe, purtător de cuvânt IJPF Galaţi. Bărbatului i s-a întocmit dosar penal.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Previous Post

Next Post

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp