Victorii amicale pentru Danubius CSU

Monitorul de GalatiSport7 septembrie 2014

Handbalul gălăţean promite să revină cât mai repede pe prima scenă atât la feminin, cât şi la masculin. Chiar dacă sunt mulţi sceptici care consideră  acest vis o utopie, semnele din acest moment par a fi încurajatoare. Fetele de la Danubius CSU au susţinut săptămâna trecută două amicale: 40-28 cu HC Activ Plopeni, la Galaţi şi 36-31 cu Ştiinţa Bacău, în deplasare. În ciuda caracterului amical, partida de la Bacău a fost interesantă şi a avut două reprize diametral opuse. Prima a fost controlată de gazde, care au intrat la vestiare cu +5 pe tabelă. După pauză, antrenorul Valeriu Costea a făcut mai multe schimbări şi a reuşit să găsească formula câştigătoare. „Am folosit tot lotul, rezultatul nu m-a interesat, dar este important pentru moralul fetelor că am reuşit să câştigăm. Sunt mulţumit, jocul nostru începe să se lege, vom încerca să mai jucăm un amical marţi şi apoi vom pregăti cu maximă atenţie partida de duminică din prima etapă cu HCM Buzău”, ne-a declarat antrenorul Valeriu  Costea. Lotul folosit: Goldic, Lifu – Marcu (3 goluri), Poteraşi (1), Diaconu (5), Pocriş (2), Mircescu (4), Dache (5), Pascaru (4), Kanda (1), Conache (6), Cozma (4), Penciu (1), Croitoru, Başa. Băieţii de la CSU trebuiau să joace sâmbătă returul cu HC Buzău 2012, dar echipa oaspete a anunţat în ultimul moment că nu mai poate ajunge la Galaţi. Studenţii lui Mihai Pantea vor susţine marţi la Bacău un amical cu Ştiinţa Dedeman II, ultimul înaintea începerii campionatului.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Previous Post

Next Post

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp