Proiectil exploziv, descoperit într-o gospodărie în Luncaviţa

Gruparea pirotehnică din cadrul Detaşamentului de pompieri Tulcea a intervenit pentru cercetarea, identificarea, ridicarea, transportul şi depozitarea unui element de muniţie neexplodată descoperit în localitatea Luncaviţa. Elementul de muniţie este un proiectil exploziv calibrul 150 milimetri şi a fost descoperit în gospodăria unei persoane, în timpul unor lucrări agricole. Proiectilul provine din timpul conflictelor armate şi va fi depozitat în vederea distrugerii la o dată ulterioară.

Pompierii tulceni atrag atenţia şi recomandă persoanelor, în cazul în care găsesc un astfel de element de muniţie, să respecte următoarele reguli preventive:
– nu o atingeţi, nu o loviţi şi nu o mişcaţi;
– nu o introduceţi în foc;
– nu o duceţi la fier vechi;
– nu încercaţi să demontaţi focoasele sau alte elemente componente;
– discutaţi cu copiii toate aceste reguli preventive şi explicaţi-le pericolul la care s-ar putea expune dacă nu le respectă;
– anunţati imediat organul de poliţie cel mai apropiat sau sunaţi la numărul unic pentru urgenţe, 112.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp