Tehnologie revoluţionară: imprimanta care printează celule vii poate repara muşchii sau nervii

Nelu StamateSanatate7 decembrie 2012

În curând, chirurgii vor putea reface nervi pacienţilor folosind o tehnologie adaptată, similară cu cea utilizată în cazul imprimantelor cu jet de cerneală.
Cercetătorii de la Universitatea Wollongong şi-au petrecut ultimii trei ani dezvoltând o tehnologie potrivită pentru printarea celulelor umane vii, a celulelor nervoase şi musculare, pe mici „schele” din polimeri biodegradabili. Mai mult, aceştia au reuşit să formeze şi un fel de „cerneală” specială care să transporte celulele. Rolul cernelii este acela de a menţine celulele suspendate şi de a le asigura compoziţia chimică pentru a sta în viaţă. De asemenea, ea are şi rolul de a proteja celulele la ieşirea din imprimantă, deoarece evacuarea se face la viteze mari. Schelele acţionează ca o suprafaţă pe care se dezvoltă substanţele şi conţine substanţe precum: molecule cu factori de creştere şi tuburi electrice pentru permiterea stimulării celulelor. Scopul întregului proiect este acela de a dezvolta structuri de până la 4 centimetri lungime, care să permită „cârpirea” nervilor sau muşchilor avariaţi.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

Follow
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp