



În contextul creşterii numărului de situaţii privind abandonarea deşeurilor în perimetrul căii ferate, fie prin aruncarea acestora din tren, fie prin transformarea zonelor adiacente în spaţii improvizate de depozitare, compania reafirmă faptul că infrastructura feroviară reprezintă un obiectiv de importanţă strategică naţională, supus unor reglementări stricte privind siguranţa, protecţia mediului şi exploatarea tehnică, se precizează într-un comunicat al CFR S.A..
Depozitarea neautorizată a deşeurilor în aceste spaţii afectează nu doar aspectul peisajului, ci şi funcţionalitatea infrastructurii.
„În termeni tehnici, acumularea deşeurilor poate obstrucţiona sistemele de drenaj, poate îngreuna accesul echipelor de intervenţie şi poate genera întârzieri în lucrările de mentenanţă preventivă. Astfel, resursele umane şi logistice sunt redirecţionate către activităţi de salubrizare, în detrimentul lucrărilor specifice de întreţinere şi modernizare”, atrage atenția CFR S.A. în comunicatul citat.
Potrivit sursei citate, gestionarea deşeurilor abandonate presupune costuri legate de colectare, transport şi eliminare, fonduri care ar putea fi alocate proiectelor de investiţii şi creşterii calităţii serviciilor oferite utilizatorilor infrastructurii feroviare.
„Pentru călători, menţinerea unui mediu feroviar curat contribuie la o experienţă de transport sigură şi civilizată, iar pentru partenerii instituţionali şi comunităţile locale, campania reprezintă un demers de responsabilizare comună şi de consolidare a cooperării în domeniul protecţiei mediului”, precizează CFR S.A..
Campania va fi implementată prin utilizarea infrastructurii proprii de comunicare, respectiv afişaj în staţii, anunţuri audio şi promovare pe platformele digitale ale companiei, precum şi prin colaborarea cu autorităţile locale pentru diseminarea mesajului la nivel comunitar.
„Menţinerea curăţeniei în zona infrastructurii feroviare este o responsabilitate comună. Fiecare gest individual are consecinţe directe asupra siguranţei circulaţiei, protecţiei mediului şi utilizării eficiente a resurselor publice.”
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A. îşi reafirmă astfel angajamentul pentru asigurarea unui sistem feroviar sigur, eficient şi sustenabil, gestionat în interes public.
„Respectarea muncii personalului feroviar şi protejarea mediului înconjurător reprezintă condiţii esenţiale pentru dezvoltarea durabilă a transportului feroviar şi pentru menţinerea unui cadru operaţional sigur, în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare”, potrivit comunicatului CFR S.A..
Foto: Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A.