Sala „Milcovul” din Focşani a găzduit partidele celui de-al cincilea turneu al Campionatului Naţional de handbal rezervat junioarelor II. Cele două echipe gălăţene nu au avut o evoluţie la înălţime
Sala „Milcovul” din Focşani a găzduit partidele celui de-al cincilea turneu al Campionatului Naţional de handbal rezervat junioarelor II. Cele două echipe gălăţene nu au avut o evoluţie la înălţime
Zilele trecute, în sala Orizont din Bacău a avut loc ediţia din acest an a Memorialului „Vasile Lepădatu”, la badminton. La prima competiţie din 2012 (anterior au fost amânate alte
Timp de două zile, la Bacău a avut loc prima ediţie a Cupei Mărţişorului. În baza sportivă TNT din oraşul lui Bacovia şi-au dat întâlnire peste 200 de copii, care
Galaţiul stă pe un butoi de pulbere, iar cu siguranţă, în cazul unui rezultat negativ, situaţia va exploda. Formaţia condusă de Dorinel Munteanu a început prost, nereuşind să câştige niciun
Sâmbăta şi duminica trecută s-a desfăşurat în sala Carantina din Brăila cea de-a V-a ediţie a Concursului Naţional de Dans Sportiv „Cupa Brăila Dance 2012”, o competiţie la care au
De astăzi şi până sâmbătă, la Piatra Neamţ are loc unul dintre turneele semifinale din cadrul Campionatului Naţional de volei rezervat juniorilor. La start se vor alinia patru formaţii: LPS
Nori negri par să se abată pe uliţa formaţiei fanion din oraşul nostru. Oţelul nu a izbutit să câştige decât un punct în primele două jocuri oficiale pe care le-a
La Buzău s-a desfăşurat în weekend unul dintre turneele interjudeţene ale Campionatului Naţional de volei rezervat speranţelor. Seria a III-a, cea mai numeroasă a aliniat la start şase formaţii: CSS
Cel de-al treilea turneu al Campionatului Naţional de baschet Under 23 s-a încheiat luni seara în sala de sport a Şcolii Gimnaziale 3 Ion Luca Caragiale. Aşa cum deja ne-am
În perioada 8 – 11 martie a avut loc la Brăila turneul semifinal la handbal fete gimnaziu din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Au participat reprezentantele judeţelor: Brăila, Constanţa,






