Obicieul unora de a mânca peşte de Ziua Marinei i-a determinat pe doi gălăţeni să încalce legea, încercând să vândă peşte pescuit ilegal. Acum, cei doi au dosare penale, iar
Obicieul unora de a mânca peşte de Ziua Marinei i-a determinat pe doi gălăţeni să încalce legea, încercând să vândă peşte pescuit ilegal. Acum, cei doi au dosare penale, iar
Ziua Marinei s-a deschis, la Galaţi, cu un concurs de pescuit la malul Dunării, pescuit în familie, căci fiecare echipă a fost formată din membrii aceleiaşi familii. Aşa se face
Iulian Aramă, fost preşedinte al Partidului Social Românesc (PSRo) Galaţi este, începând de astăzi, prim-vicepreşedinte ALDE, după ce acesta a aderat la partidul condus la Galaţi de Eugen Durbacă. Potrivit
Preşedintele Organizaţiei municipale PNL Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, a cerut demisia prefectului Dorin Otrocol, dar şi a tuturor consilierilor care s-au opus validării mandatului de consilier al lui Marius Stan. După
Preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea, nu crede că decizia de anulare a hotărârii de constituire a CJ Galaţi – decizie luată în această săptămână de Tribunalul Galaţi – atrage după
Având în vedere că ziua de 15 august este declarată zi nelucrătoare în România, societatea locală de distribuţie a agentului termic, SC Calorgal, a anunţat că ultima zi de primire
Vineri, 12 august, de la ora 18.30, la scena din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor se va deschide cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor “Doina Covurluiului”,
Eugen Stamate, cel care a mai condus filiala locală din 2011 până în 2014, a fost reales preşedinte prin votul membrilor PER – partid care ar avea, în total, “35
Nu toată lumea este mulţumită de faimoasa ordonanţă a Guvernului Cioloş prin care au fost majorate salariile bugetarilor. Dovadă o face intervenţia recentă a preşedintelui Consiliului Naţional al Rectorilor din
Preşedintele României, Klaus Iohannis a vorbit, marţi, în faţa a peste 350 de studenţi veniţi din 17 centre universitare pentru a participa, la Galaţi, la deschiderea celei de-a XI-a ediţii