Trei voluntari gălăţeni ai Asociaţiei pentru Salvare, Recuperare şi Ajutor Umanitar (SRAU) Galaţi au intervenit primii la un accident care a avut loc în zona Avrig, Sibiu. Se întorceau dintr-o
Trei voluntari gălăţeni ai Asociaţiei pentru Salvare, Recuperare şi Ajutor Umanitar (SRAU) Galaţi au intervenit primii la un accident care a avut loc în zona Avrig, Sibiu. Se întorceau dintr-o
Instruire în comun româno-americană în poligonul Smârdan. În perioada 29 ianuarie– 4 februarie, militari din cadrul Batalionului 284 Tancuri „Cuza Vodă” şi militari americani, care au participat cu cinci tancuri
Peste 158 de tone de deşeuri periculoase şi nepericuloase confiscate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Galaţi. La data de 3 februarie 2026, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme,
Reţinut pentru o serie de furturi din locuinţe. În continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal ce vizează săvârşirea infracţiunii de furt din locuinţe, la data de 3 februarie 2026, poliţiştii
Viaţa de pompier, mereu una surprinzătoare. Marţi, în jurul orelor 19:00, dispeceratul ISU Tulcea primeşte un apel mai altfel. Nu era anunţat un incendiu, nici nu era vorba de o
Viteza excesivă, sancţionată pe drumurile din judeţul Galaţi. Având în vedere Planul de acţiune ROADPOL – Speed pentru reducerea riscului rutier în anul 2026, în perioada 26 ianuarie – 1
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila informează participanţii la trafic că, începând cu data de astăzi, 2 februarie 2026, ora 12:00, se instituie restricţii temporare de circulaţie pe D.N. 2S,
În cursul nopţii trecute, 13 subofiţeri cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs
În cursul nopţii trecute, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” al judeţului Galaţi au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la
Conducători auto reţinuţi de poliţiştii Biroului Rutier Galaţi. În perioada 31 ianuarie – 1 februarie 2026, poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au intervenit în două cazuri distincte de nerespectare a semnalelor