Astăzi, la Prefectura Galaţi s-a defăşurat conferinţa de lansare a proiectului “Creşterea eficienţei energetice a Palatului administrativ al judeţului Galaţi – Corp A” prin care emblematicul edificiu din centrul Galaţiului
Astăzi, la Prefectura Galaţi s-a defăşurat conferinţa de lansare a proiectului “Creşterea eficienţei energetice a Palatului administrativ al judeţului Galaţi – Corp A” prin care emblematicul edificiu din centrul Galaţiului
După ce în luna decembrie 2022 a fost aprobat Planul Teritorial pentru Tranziţie Justă pentru judeţul Galaţi şi a fost lansat procesul de implementare a Programului Operaţional Tranziţie Justă, joi,
Reprezentanţi de cel mai înalt nivel ai prestigioaselor organizaţii internaţionale UNHCR (Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi) – Agenţia ONU pentru Refugiaţi, UNICEF, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi
Ministrul Sportului, Eduard Novak, prezent la Galaţi în cadrul unui tur naţional de promovare a Strategiei Naţionale pentru Sport, a anunţat că reabilitarea bazinului olimpic de înot din municipiul Galaţi
Planul de transformare a companiei LIBERTY Galaţi care prevede ca noile cuptoare hibride cu arc electric să înlocuiască producţia furnalului tradiţional mai vechi şi poluant până în 2025 începe să
Preţurile ridicate la energie au un impact negativ major asupra consumatorilor din Uniunea Europeană, fie că este vorba despre familii sau despre întreprinderi. Astfel, în octombrie 2022, ţările UE au
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a venit la Galaţi, joi, 24 noiembrie 2022, pentru a prezenta „Strategia Naţională pentru Sport”, într-o conferinţă organizată la Instituţia Prefectului din judeţul Galaţi. Proiectul, aflat
Prezent la Galaţi pentru a prezenta Strategia Naţională pentru Sport, ministrul Sportului, Eduard Novak, a ţinut să premieze personalităţile sportive locale, prin acordarea unor „Diplome de merit în sport” gălăţenilor
Clădirea din strada Domnească 56, Palatul Administrativ Galaţi, monument istoric şi, în acelaşi timp, unul dintre cele mai emblematice imobile ale municipiului Galaţi, va fi reabilitată, după aproape 20 de
Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi a celebrat performanţa dovedită la olimpiadele şcolare şi examenele naţionale, de către elevii gălăţeni şi profesorii îndrumători, în anul şcolar 2021-2022, prin organizarea evenimentului „Gala Performanţei






