Bilanţul provizoriu al inundaţiilor devastatoare care au lovit Nepalul şi zonele de la graniţa cu China a ajuns la 919 morţi şi 4.793 de persoane dispărute, potrivit datelor anunţate luni
Bilanţul provizoriu al inundaţiilor devastatoare care au lovit Nepalul şi zonele de la graniţa cu China a ajuns la 919 morţi şi 4.793 de persoane dispărute, potrivit datelor anunţate luni
Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut puternic în iulie 2026, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. În total, au fost eliberate 2.909 autorizaţii, cu 1,7%
Execuţia bugetului general consolidat pe primele şapte luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 48,08 miliarde de lei, cu 28,36 miliarde de lei mai mic decât cel
O terapie experimentală bazată pe editarea genetică CRISPR-Cas9 a redus cu aproape 50% nivelul colesterolului LDL la pacienţii care au primit cea mai mare doză, iar efectul s-a menţinut timp
Oamenii de ştiinţă au identificat un mecanism molecular prin care celulele cancerului de sân ar putea fi împinse într-o stare mai puţin agresivă. Cercetarea indică receptorul canabinoid CB2R, parte a
Seceta prelungită şi valurile repetate de căldură au provocat o situaţie gravă pentru apicultura din Ungaria. Aproximativ 80% dintre albine au acces foarte redus la polen natural sau nu mai
O afecţiune oculară genetică rară, considerată până acum netratabilă, ar putea beneficia de o nouă opţiune terapeutică. Cercetătorii britanici au testat pentru prima dată pe oameni un tratament bazat pe
Vânzările de autoturisme ale grupului japonez Toyota Motor Corp au scăzut în luna iulie pentru a şasea lună consecutivă, pe fondul diminuării cererii pentru vehiculele non-electrice în China, în contextul
Ridichile sunt legume uşor de găsit şi de introdus în alimentaţie, însă proprietăţile lor nutritive le pot face mai valoroase decât par la prima vedere. Pe lângă faptul că au
Pentru mulţi dintre noi, dimineaţa începe oficial abia după prima gură de cafea. Dincolo de ritualul zilnic şi de senzaţia instantanee de energie, apare însă întrebarea: unde se află limita