Inflaţia anuală a urcat, în septembrie, la 1,8%, de la 1,2% în august, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, remise recent.Faţă de luna august a acestui an preţurile au urcat
Inflaţia anuală a urcat, în septembrie, la 1,8%, de la 1,2% în august, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, remise recent.Faţă de luna august a acestui an preţurile au urcat
România a reuşit, prin creşteri de salarii şi reduceri de impozite, să stimuleze consumul intern şi creşterea economică, care în primul trimestru al acestui an a ajuns la 5,6%, cea
Echipajele Poliţiei Locale au intervenit, în cursul zilei de marţi,10 octombrie, în jurul orei 18.00, cu forţe sporite pentru aplanarea unui scandal care avea loc în zona Potcoava de Aur.
Cuvântul ”parfum” provine de la latinescul ”per fume” (prin fum). Parfumul a fost folosit pentru prima dată de egipteni, în cadrul unor ritualuri religioase, când se ardeau tămâia sau alte
Luna este un corp inactiv geologic şi lipsit de atmosferă în prezent, însă în urmă cu 3 până la 4 miliarde de ani a avut o atmosferă, rezultat al erupţiilor
Se prezumă că stresul poate fi unul dintre principalii factori declanşatori ai celulelor cancerigene în corpul nostru, iar riscul poate fi redus prin tehnici şi meditaţii de relaxare. Printre altele,
Toate componentele societăţii, şi în special Biserica, trebuie “să trezească conştiinţele” asupra violenţei sexuale care se manifestă pe internet şi provoacă ravagii în rândul tinerilor, a pledat recent papa Francisc,
Marea Britanie a fost în ultimul an ţinta a circa 600 de atacuri cibernetice semnificative care au necesitat un răspuns coordonat la nivel naţional, a precizat într-un articol publicat recent
Fundaţia Inimă de Copil încredinţează proiectul “Centrul de Zi pentru copii cu dizabilităţii” către o Asociaţie de părinţi din comuna Lieşti. Timp de şapte ani, copiii diagnosticaţi cu diverse afecţiuni,
Astăzi, 10 octombrie este ziua mondială a câinelui. Câinele, spre deosebire de celelalte specii de animale domestice, a fost şi este singura specie de animal care a intrat cu de






