Rata de mortalitate în urma operaţiilor chirurgicale este de două ori mai ridicată în Africa decât media în lume, au afirmat recent mai mulţi cercetători într-un studiu care scoate la
Rata de mortalitate în urma operaţiilor chirurgicale este de două ori mai ridicată în Africa decât media în lume, au afirmat recent mai mulţi cercetători într-un studiu care scoate la
Aproximativ 40% din cererea de energie electrică la nivel naţional în luna decembrie a fost tranzacţionată pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU), piaţa spot a bursei de energie OPCOM, iar
Fabricanţii de microprocesoare, componentă esenţială pentru computere şi alte dispozitive electronice – au recunoscut recent că ar putea fi vulnerabili la o breşă de securitate, dar s-au angajat să minimizeze
România a exportat, în primele nouă luni din 2017, o cantitate de 7,87 milioane de tone de cereale, în scădere cu 5,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, în timp
Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 7,6%, în primele 11 luni din 2017, comparativ cu perioada similară a anului precedent, la 38.879, se arată într-un comunicat
Suma aferentă perioadei februarie-noiembrie 2017 pentru călătoriile gratuite ale studenţilor a fost în valoare de aproximativ 176,6 milioane de lei (39 de milioane de euro), reiese dintr-un document al CFR
Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR) a deschis de luni, 8 ianuarie, o nouă perioadă de primire a solicitărilor de finanţare prin intermediul Submăsurii 6.5 ”Schema pentru micii fermieri”
Romsilva a plantat peste 33 de milioane de puieţi forestieri, în 2017, regenerând o suprafaţă totală de 15.451 de hectare de păduri de stat, în creştere cu 8% faţă
Aproximativ 16% dintre companiile cu sediul în Uniunea Europeană şi care au cel puţin 10 angajaţi au primit comenzi prin intermediul unui site Internet sau aplicaţie în 2016, iar aproximativ
România s-a menţinut pe deficit în comerţul cu produse agroalimentare după primele trei trimestre din 2017, exporturile avansând cu doar 2,7% faţă de perioada corespunzătoare din 2016, până la 4,453






