Ajuns la ediţia a V-a, Campionatul de Bine, organizat de singura platformă online din România unde donaţiile sunt necomisionate – Bursa Binelui, şi-a încheiat prima etapă a competiţiei cu un
Ajuns la ediţia a V-a, Campionatul de Bine, organizat de singura platformă online din România unde donaţiile sunt necomisionate – Bursa Binelui, şi-a încheiat prima etapă a competiţiei cu un
Superstiţiile de Anul Nou sunt respectate de multe persoane, care consideră că în acest fel le va merge bine în Noul An. Printre superstiţiile şi obiceiurile de sfârşit de an
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) anunţă, într-un comunicat transmis recent, că a început demersurile pentru simplificarea procedurii de alocare a sumelor destinate lucrărilor de cadastru general iniţiate
Trei sferturi dintre români consideră că lucrurile merg într-o direcţie greşită în România, potrivit unui sondaj IRES. Cercetarea relevă că 17% dintre respondenţi sunt mulţumiţi de direcţia în care merge
În natură nimic nu este perfect, iar imperfecţiunile trebuie celebrate pentru că oferă identitate şi personalitate. Acest lucru nu este însă suficient pentru un fizician perfecţionist care şi-a propus să
Filmul ”Furios şi Iute 8” s-a situat pe primul loc în topul încasărilor în cinematografele româneşti în 2017, cu 13.315.379 de lei, în timp ce ”Octav” este lungmetrajul românesc care
Experienţa de a aduce un bebe pe lume va schimba viaţa viitorilor părinţi. Bebe este o nouă persoană, o persoană mică, la început neajutorată, va învăţa să se cunoască, să
România înregistra, în 2015, cea mai mare inegalitate a veniturilor din Uniunea Europeană (UE), fiind urmată de Lituania şi Bulgaria, se arată într-o publicaţie a Institutului Naţional de Statistică (INS)
Poliţia Locală Galaţi a aplicat, de la începutul anului 2017, prevederile legii pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, zilnic, atunci când oamenii legii au constatat încălcări ale
Un sfert din populaţia României nu a fost afectată de sărăcie datorită transferurilor sociale, dar dacă nu ar fi existat pensiile, 20% dintre cetăţeni ar fi căzut în această situaţie






