Activitatea din cadrul administraţiei locale sub o nouă conducere, cea a primarului Daniel Þuchel şi a viceprimarului Dănuţ Radovei, a început din data de 25 iunie, mai exact din prima
Activitatea din cadrul administraţiei locale sub o nouă conducere, cea a primarului Daniel Þuchel şi a viceprimarului Dănuţ Radovei, a început din data de 25 iunie, mai exact din prima
În fiecare an, Ziua Drapelului la Tecuci era sărbătorită cu mare fast, spectacole, momente poetice, intervenţii oratorice şi multă gălăgie, toate sub faldurile tricolore. În acest an, însă, această sărbătoare
Un bărbat în vârstă de 45 de ani a plecat de dimineaţă la pescuit la balta Cătuşa dar a ajuns cu ambulanţa în spital, ars pe 50% din corp, cu
Când urcă pe catarg la Olimpiade sau alte întreceri sportive, parcă ne creşte inima, oriunde am fi. Când soldaţii noştri se întorc acasă de prin teatrele de luptă şi Drapelul
Sfârşitul de săptămână a fost plin de evenimente pe arterele de trafic tecucene, cei surprinşi că au greşit dovedindu-se a fi ori foarte „distraţi” ori plini de alcool. Cu toţii,
Europarlamentarul român Adriana Þicău, raportor al programului Erasmus în Parlamentul European, a propus includerea, printre obiectivele specifice şi acţiunile programului, a mobilităţii persoanelor în scop educaţional, şi în domeniul antreprenoriatului
După ce au devenit consilieri cu alte în regulă, prin depunerea jurământului, aleşii locali au fost aleşi să facă parte din o serie de comisii, unde urmează a se dezbate
Deputatul Mihail Boldea, internat săptămâna trecută, în noaptea de joi spre vineri, la secţia Medicală a Spitalului de Urgenţă Galaţi, a fost externat luni dimineaţă şi dus cu duba poliţiei
O patrulă a IJJ Galaţi, aflată în misiune de patrulare în Tecuci, a observat pe un drum agricol un autoturism care nu îşi justifica prezenţa în zonă. Apropiindu-se, jandarmii au
Un echipaj al Jandarmeriei, aflat în misiune de patrulare pe raza municipiului Galaţi, a fost dirijat de către dispeceratul IJJ Galaţi spre sediul unei bănci de pe strada Brăilei, întrucât