Conducătorul auto C.A. de 34 de ani din Negrileşti a fost depistat conducând autoturismul marca Dacia 1310 pe strada Tecuciul Nou, deşi se afla în perioada de suspendare a dreptului
Conducătorul auto C.A. de 34 de ani din Negrileşti a fost depistat conducând autoturismul marca Dacia 1310 pe strada Tecuciul Nou, deşi se afla în perioada de suspendare a dreptului
Încă de la învestirea în funcţie a noului prefect al Galaţiului, Cătălin Emanoil Bocăneanu, cu sprijin PSD, din 12 mai, a apărut prin târg zvonul că numirea sa este una
Ghinion pentru un şofer. Luni, chiar pe când se afla în centrul vechi al Galaţiului, în zona străzii Eroilor, s-a surpat asfaltul sub maşina aflată în trafic. Omul s-a speriat
În perioada 18-20 mai 2012, echipa de fotbal a Regiunii 1 IPA Galaţi a participat la turneul de mini-fotbal „Memorialul Tudor Þernă”, organizat de Biroul Nisporeni al I.P.A. – Secţia
Accident de circulaţie în zona Tirighina. Un gălăţean în vârstă de 33 de ani, aflat la volanul unei dubite, a pierdut controlul volanului, a lovit un Fiat care mergea în
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au reţinut doi cetăţeni români care transportau 180 de litri de motorină, sustrasă de la un tractor care desfăşura activităţi
Ploaia de sâmbătă a făcut şi victime colaterale, şi asta pe drumul de ieşire din Galaţi, în zona Tirighina. Un Logan care venea spre Galaţi şi un Audi care ieşea
În fiecare an la nivelul Colegiului Naţional “Spiru Haret” din Tecuci se desfăşoară proiectul-parteneriat de educaţie rutieră “Alege Viaţa”, un proiect devenit tradiţie, ce are ca parteneri unitatea de învăţământ,
La Tecuci campania electorală în vederea alegerilor locale pare liniştită, mult prea liniştită pentru asemenea vremuri şi… candidaţi. Dacă în public nu se întâmplă mare lucru, doar se lipesc afişe
Clubul Copiilor şi Elevilor Tecuci este locul unde talentele sunt cultivate cu mare grijă, astfel încât rezultatele muncii să fie răsunătoare, iar Tecuciul să fie pe buzele tuturor, nu numai