15 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Încă de la învestirea în funcţie a noului prefect al Galaţiului, Cătălin Emanoil Bocăneanu, cu sprijin PSD, din 12 mai, a apărut prin târg zvonul că numirea sa este una provizorie, de circa o lună de zile. Ulterior fotoliul va fi preluat de unul dintre foştii prefecţi, Claudiu Brânzan. Prefectul Bocăneanu nu a confirmat, dar nici nu a respins ferm acest zvon în momentul învestirii, arătându-şi intenţia de a face faţă postului, pe toată durata mandatului său. Nici Claudiu Brânzan, la rândul său nu a oferit o poziţie clară presei. Dar social-democratul şi-a arătat ieri disponibilitatea de a reocupa fotoliul de prefect, dacă „partidul i-o va cere”. Până atunci, Claudiu Brânzan se achită sârguincios de îndatoririle de purtător de cuvânt al organizaţiei locale PSD şi de membru în Consiliul de Administraţiei al TVR.

Articole înrudite