Acum o săptămână, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Galaţi împreună cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Protecţie a Consumatorului, în urma controlului efectuat la două puncte de
Acum o săptămână, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Galaţi împreună cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Protecţie a Consumatorului, în urma controlului efectuat la două puncte de
Elevii Liceului de Artă “Dimitrie Cuclin” Galaţi au sărbătorit, alături de îndrumătorii lor, Ziua Liceului, cum altfel, decât cântând şi arătându-şi talentul. Profesori, elevi, părinţi au luat parte emoţionaţi la
Liceul de Artă “Dimitrie Cuclin” Galaţi vă invită sâmbătă, 29 octombrie, începând cu orele 18.00, la spectacolul caritabil “Jocul cu timpul”. Vor concerta trupele Headstcuk şi Nontoxic. Evenimentul va avea
De ceva timp tânjesc ca ţara noastră să aibă parte de normalitate. Pledez pentru valori, deşi acestea reprezintă în prezent handicapuri reale pentru trăitorul zilelor noastre. Însă mă încăpăţânez precum
Facultatea de Educaţie fizică şi Sport şi Clubul Sportiv Şcolar Galaţi, sub egida Federaţiei Române de Judo, organizează vineri Ziua Internaţională a Judo-ului. Tema de anul acesta este “Respectul”. Judo
Nu numai că nu a împrumutat nicio pungă de sânge pentru a face faţă cererilor spitalelor gălăţene, dar a şi trimis sânge ori de câte ori am fost solicitaţi de
Recensământul populaţiei s-a dovedit o activitate mai mult decât costisitoare la nivelul municipiului Tecuci, o serie de recenzori „dând bir cu fugiţii” încă din primele zile. În data de 26
Autorităţile sanitare din Galaţi se confruntă cu o situaţie extrem de gravă. Suntem în plină campanie de vaccinare antirujeolică dar, din păcate, Direcţia de Sănătate Publică a afost avertizată că
Deşi sfârşitul toamnei este aproape, cu temperaturi destul de scăzute şi soare tot mai anemic, activitatea Direcţiei Publice de Salubtizare, Zone Verzi Tecuci (D.P.S.Z.V. ECOTEC) este în plină desfăşurare. Numai
În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţului din această săptămână nu au apărut dispute legate de rectificare bugetară, conform zvonurilor care dădeau drept sigură retragerea sprijinului politic din partea PSD