De ceva timp tânjesc ca ţara noastră să aibă parte de normalitate. Pledez pentru valori, deşi acestea reprezintă în prezent handicapuri reale pentru trăitorul zilelor noastre. Însă mă încăpăţânez precum eroul din poveştile bătrânilor să susţin că binele învinge la un moment dat răul. Evident, de multe ori ne pierdem răbdarea să mai aşteptăm momentul îndeplinirii acelui bine care pare o himeră imposibil de atins vreodată. Cu toate acestea, pentru o zi întreagă, România chiar a avut o zi în care firescul a intrat în făgaşul ce i se cuvine. Şi fiindcă firescul este atât de rar acum, pare de-a dreptul extraordinar. Regi şi regine, prinţi şi prinţese au venit pe plaiurile noastre, fără să îşi strâmbe nasurile, să fie dezgustaţi şi agresaţi de cerşetori şi hoţi. Toţi aceşti oameni cu sânge albastru l-au aniversat pe cel care a făcut istorie, protejându-şi aşa cum a putut mai bine ţara, în faţa pericolului sovietic, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Au venit să îl onoreze pe cel care a reuşit să le facă faţă demonilor ce au chinuit umanitatea, acelor care au întors în timp progresul, presărând disperarea, moartea, atrocităţile şi non valorile. Atunci se deshisese hăul iadului. Însă umanitatea îşi doreşte să uite ororile, şi e dornică de domnia binelui. Firesc, i-au cântat Regelui Mihai „La mulţi ani!”.
Discursul regelui din Parlament a fost o dovadă de normalitate. O speranţă că „egoismul primitiv, cinismul” nu vor mai guverna instituţiile şi politica românească; iar noi vom avea conştiinţa că am împrumutat prezentul de la copiii noştri.
Regele a susţinut cu blândeţe, dar determinare, întoarcerea la valori. Mihai I al României a încurajat categoriile sociale atât de mult blamate în ultimii ani, învrăjbite unele împotriva altora. Asemenea lui Cuza, odinioară, Regele Mihai a sărutat obrazul categoriilor profesionale hulite, pe care alţii l-au scuipat, precum boierul ce îl umilise pe Moş Ion Roată.
Chiar şi comuniştii cu state vechi au preferat să participle la momentul important din Parlament.
Absenţii au pierdut cu adevărat, iar a critica alegerea lor, este pur şi simplu o pierdere inutilă de timp preţios.
La cei 90 de ani, regele a încurajat poporul. Cuvintele au atins chiar şi inimile adversare. Mulţi au rezonat, căci undeva, ascunse bine în cele mai îndepărtate tainiţe ale sufletelor lor stăteau zăvorâte, dar dornice să iasă la lumină, idealurile de a cotribui la măreţia acestei naţii. Emoţionaţi, vedeau în modelul care continuie să existe discret printre noi, ceea ce trebuie să fie un adevărat om de stat – mereu gata să pună pe cel mai înalt nivel al preocupării ţara, interesele naţiei, dincolo de cele personale.
Momentul a venit exact când non-exemple cer imperios oamenilor să îşi arunce valorile, să le nege, şi să îmbrăţişeze forţele întunecate ale răului ce se instalează hâde, dorind să subjuge lumina şi idealurile din oameni.
Binele, bunătatea, nu reprezintă trăsături desuete; acestea au reuşit să însoţească umanitatea, ajutând-o să îşi depăşească cele mai grele momente.
Regele a rostit ceea ce îşi doresc mulţi dintre oameni: să fie conduşi de persoane (care îşi asumă rolul imens pe care şi-l atribuie) responsabile, corecte, oneste şi complet dedicate poporului care i-a înscăunat.
E frumos să vezi normalitatea, fie şi pentru o clipă…
