Târgul de Oferte Educaţionale s-a încheiat ieri, după ce timp de 3 zile a fost vizitat de mii de şcolari. Holul Universităţii a fost neîncăpător în fiecare zi, spre mulţumirea
Târgul de Oferte Educaţionale s-a încheiat ieri, după ce timp de 3 zile a fost vizitat de mii de şcolari. Holul Universităţii a fost neîncăpător în fiecare zi, spre mulţumirea
Timp de câteva zile, inspectorii Registrului Auto Român şi comisarii Gărzii Financiare au realizat 60 de controale la operatorii economici ce desfăşoară activităţi în domeniul prestării serviciilor auto. La controalele
Descinderi, ieri dimineaţă, la domiciliile a trei persoane suspectate de poliţiştii Secţiei 1 că se îndeletnicesc cu proxenetismul. „Activitatea infracţională a celor trei este documentată de la începutul anului 2011,
Duminică, 17 aprilie, la nivelul municipiului Tecuci va avea loc prima expoziţie florala din istoria oraşului, ce se va desfăşura sub genericul „Târgul de flori”, fiind organizată de SC Pieţe-Zone
Consilierii locali PDL au anunţat în repetate rânduri mai multe motive pentru care furnizarea apei calde şi căldurii ar trebui să îi revină Electrocentrale (conducere PDL) şi nu Apaterm (conducere
Audienţele primarului Eduard Finkelstain au devenit un punct de atracţie pentru o parte din tecuceni, care şi-au făcut un obicei în a sta la uşa primarului în fiecare săptămână. „Abonaţii”
Pentru bebeluşii care au sub greutatea normală ori cei ale căror mame nu pot să îi alăpteze din pricina diverselor boli sau sunt subnutrite, Ministerul Sănătăţii derulează de ani de
În zilele de 12, 13 şi 14 aprilie, Serviciul de Asistenţă Socială de la nivelul municipiului Tecuci a fost luat cu asalt de tecucenii ce îşi încălzesc locuinţele cu lemne
– Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna”: Învăţământ Liceal, zi, clasa a IX-a – 11 clase, din care:Domeniul Industrie Alimentară – 8 clase cu următoarele calificări: Tehnician analize produse alimentare
Primăvara acestui an se anunţă una plină de evenimente rutiere, iar topul celor ce provoacă astfel de evenimente este ţinut de mopedişti, biciclişti şi căruţaşi. Exemple relevante în aces sens