Articole de Monitorul de Galati

Monitorul de Galati

8391Articles
Eveniment, arhiva Monitorul de Galati

Eveniment12 aprilie 2011

Concursul de colaje „Salvaţi Pădurea Gârboavele” organizat în cadrul proiectului „Salvaţi aria protejată Pădurea Gârboavele”, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu 2007 – 2013, a reunit 500 de concurenţi,

Eveniment, arhiva Monitorul de Galati

Eveniment12 aprilie 2011

Potrivit informaţiilor furnizate de către purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Nicoleta Manole, în perioada 11- 16 aprilie se efectuează reparaţii (lucrări de frezare şi asfaltare) pe o serie de

Editorial, arhiva Monitorul de Galati

Editorial12 aprilie 2011

Poveştile despre victimele inundaţiilor din toată ţara au umplut în ultimii ani mai mereu paginile ziarelor şi ecranele televizoarelor. În general era vorba de poveşti ale celor care, cu ajutor

Economie, arhiva Monitorul de Galati

Economie11 aprilie 2011

Agenţii economici care nu au achitat către Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi comisionul aferent gestionării carnetelor de muncă ale angajaţilor vor intra în vizorul ANAF dacă nu îşi vor achita

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...