Comunitatea Elenă din Galaţi vă invită duminică, 10 aprilie, de la ora 11.00, la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, la spectacolul de muzică şi dansuri greceşti alături de Ansamblul Artistic Olympos
Comunitatea Elenă din Galaţi vă invită duminică, 10 aprilie, de la ora 11.00, la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, la spectacolul de muzică şi dansuri greceşti alături de Ansamblul Artistic Olympos
Ţinând cont de cererea unui număr mare de artişti care nu au reuşit să realizeze şi să-şi trimită la timp lucrările, Fundaţia Balkankult a hotărât să prelungească perioada Concursului de
S-au chinuit să încarce cu cocs vreo 700 de saci pe care apoi i-au cărat de la Culbutoare pe strada Garofiţei, dar norocul nu a ţinut cu ei şi au
Poliţiştii de frontieră au luat măsura anulării unui permis de mic trafic, au ridicat în vederea confiscării ţigări şi au mai lăsat şi doi „mici contrabandişti” fără maşinile folosite la
Iubitorii de animale dar şi asociaţiile pentru protecţia animalelor au protestat la nivel naţional împotriva proiectului de lege ce urma să intre în dezbatere la Comisia pentru Administraţie Publică din
Azi va avea loc în sala amfiteatrului Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfântul Ioan” din Galaţi lansarea proiectului referitor la modernizarea şi extinderea Centrului multifuncţional de recuperare Kids Galaţi.
Înghesuială ori de-a dreptul bătaie pe o sticlă de ulei mai ieftină sau o pungă de detergent în plus. Sunt imagini pe care, din păcate, nu le mai putem considera
Unul din cele mai importante meciuri ale etapei a 24-a din Liga I, Oţelul Galaţi – Sporting Club Vaslui va fi condus la centru de arbitrul Ovidiu Haţegan din Arad.
Ministerul Sănătăţii a trecut pe lista spitalelor ce nu mai primesc finanţare deoarece vor fi transformate în azile de bătrâni şi Spitalul pentru boli cronice Iveşti asta în situaţia în
Încă din noiembrie 2010, la nivelul municipiului Tecuci există un birou teritorial al Inspectoratului Şcolar Judeţean, loc în care toate problemele legate de sistemul de învăţământ sunt atent studiate, în