18 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
S-au chinuit să încarce cu cocs vreo 700 de saci pe care apoi i-au cărat de la Culbutoare pe strada Garofiţei, dar norocul nu a ţinut cu ei şi au ajuns în braţele jandarmilor. Este povestea a opt gălăţeni care acum dau cu subsemnatul la poliţie. „În noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 23.00, două echipaje ale Jandarmeriei Galaţi, aflându-se pe strada Garofiţei din municipiul Galaţi, au depistat opt persoane care sustrăseseră din Combinat 700 de saci încărcaţi cu cocs. Se pare că sacii au fost sustraşi din zona Culbutoare a Combinatului şi depozitaţi în două locaţii. Din verificările făcute de jandarmi, persoanele implicate, cu vârste cuprinse între 22 şi 44 de ani, toţi din Galaţi, au transportat sacii de cocs din Combinat către cele două depozite cu ajutorul unei Dacii la care era ataşată şi o căruţă. La întrebările jandarmilor, cei 8 bărbaţi prinşi în flagrant au declarat că au acţionat la comandă şi că urmau să primească câte 8 lei de sac, astfel comisionul de persoană ajungând la 700 de lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Galaţi, lt. Costin Barbu. Cei 700 de saci cu cocs în cantitate de peste 10 tone au fost predate de jandarmi Combinatului, iar celor opt persoane li s-au întocmit actele premergătoare săvârşirii unei fapte susceptible de a fi furt calificat.

Articole înrudite