Numeroşi miliardari deţin iahturi de lux extrem de scumpe şi greu de întreţinut, comentează agenţia de presă Bloomberg, estimând că, anual, pentru achiziţionarea unor astfel de ambarcaţiuni cheltuielile ajung la
Numeroşi miliardari deţin iahturi de lux extrem de scumpe şi greu de întreţinut, comentează agenţia de presă Bloomberg, estimând că, anual, pentru achiziţionarea unor astfel de ambarcaţiuni cheltuielile ajung la
Alec Baldwin, celebru actor şi comedian american, a fost reţinut de poliţie în urma unei dispute pentru un loc de parcare în New York, transmite CNN, citat de Mediafax.Actorul este
Cântăreaţa americană Camila Cabello a fost, cu patru trofee, marele câştigător la gala MTV Europe Music Awards 2018, care a avut loc la Centrul expoziţional din Bilbao, Spania, duminică seară,
Casa din Detroit a cântăreţei americane Aretha Franklin, care a murit pe 16 august, la vârsta de 76 de ani, a fost scoasă la vânzare pentru suma de 800.000 de
Ducesa Meghan de Sussex, aflată în vizită oficială, alături de soţul ei, prinţul Harry, în Oceania, a făcut o nouă gafă vestimentară, alegând o fustă prin care se putea vedea
Primul hotel subacvatic din lume va fi inaugurat în această lună, în Insula Rangali, din Maldive, în Oceanul Indian, iar preţul pentru o noapte petrecută acolo este de aproximativ 50.000
Un smarald de 1,1 kilograme, descoperit în luna octombrie în mina Kagem din Zambia, va fi scos la licitaţie în această lună, în Singapore, potrivit proprietarului pietrei preţioase, Gemfields Group
Actorul american Sylvester Stallone a scăpat de acuzaţiile de viol care i-au fost aduse în noiembrie 2017, după ce procurorii au stabilit că nu există probe suficiente în acest sens,
Fiecare an adaugă destinaţii noi pe hărţile turistice ale lumii şi 2019 nu face excepţie, noi locuri din apropierea unor centre de interes deja cunoscute fiind deschise celor care caută,
Atacantul portughez, Cristiano Ronaldo, este una dintre cele mai cunoscute persoane publice, iar lucrul acesta este demonstrat şi pe reţelele de socializare, informează Mediafax. Jucătorul campioanei Italiei, Juventus, a devenit






