23 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
"Wonder Woman" va urca pe scenă la Eurovision 2019
"Wonder Woman" va urca pe scenă la Eurovision 2019

Actriţa israeliană Gal Gadot, care a devenit celebră graţie rolului principal feminin interpretat în filmul "Wonder Woman" (2017), se numără printre artiştii invitaţi să urce pe scenă în pauzele finalei din Tel Aviv a concursului Eurovision 2019, au anunţat reprezentanţii televiziunii publice din Israel (Kan), citaţi de DPA şi Agerpres. Gal Gadot se alătură astfel unui grup de artişti reprezentând foşti concurenţi şi câştigători ai concursului Eurovision din mai multe ţări, inclusiv din Israel, care vor urca pe scenă în pauzele finalei competiţiei muzicale din acest an. Unii vor susţine recitaluri, iar printre ei se află artişti renumiţi, precum Conchita Wurst, Eleni Foureira, Verka Serduchka, Mans Zelmerlow, Dana International şi Gali Atari.
Cântăreaţa israeliană Netta Barzilai, care a câştigat ediţia de anul trecut a concursului Eurovision, organizată la Lisabona, cu cântecul "Toy", va susţine un microrecital în cadrul show-ului din acest an. Managerii cântăreţei americane Madonna au anunţat că vedeta pop va susţine şi ea un recital la Eurovision 2019, însă informaţia nu a fost deocamdată confirmată de European Broadcasting Union (EBU), instituţia care organizează competiţia. Concurenţi din 41 de ţări membre în cadrul EBU participă la ediţia din 2019 a concursului Eurovision. Semifinalele vor avea loc pe 14 şi 16 mai, iar finala concursului este programată pe 18 mai. Evenimentul va avea loc la Expo Centre din Tel Aviv.


Articole înrudite