27 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Zvonuri despre o nouă colaborare între Justin Bieber şi Ed Sheeran
Zvonuri despre o nouă colaborare între Justin Bieber şi Ed Sheeran

Cântăreţul canadian Justin Bieber şi artistul britanic Ed Sheeran par să confirme zvonurile că vor lansa un nou cântec, după ce au postat o imagine în care apar împreună pe conturile lor de Twitter, relatează contactmusic.net, citat de Mediafax. Cei doi muzicieni au publicat aceeaşi poză editată, care îi surprinde îmbrăţişaţi într-un studio de fotografie. Amândoi au menţionat numărul 10 în descrierea fotografiei. Acelaşi mesaj a fost postat şi de managerul lui Bieber, Scooter Braun, care a confirmat, la începutul anului, că artistul canadian va lansa un nou material în 2019. Anterior, Bieber şi Sheeran au mai colaborat la piesa "Love Yourself", care a fost lansată în 2015. Cântecul, scris de cei doi împreună cu compozitorul american Benny Blanco, s-a clasat pe primul loc în topurile din 15 ţări, printre care Canada, Noua Zeelandă, Australia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.
În vârstă de 25 de ani, Justin Bieber a copilărit în oraşul Stratford din provincia canadiană Ontario, dar în prezent locuieşte în Statele Unite ale Americii. Artistul canadian, care a câştigat, printre altele, patru American Music Awards şi un Grammy, a vândut peste 140 de milioane de albume la nivel global. Bieber a fost inclus în topul 10 al celor mai influente persoane din lume realizat de revista Forbes, în 2011, 2012 şi 2013. Ed Sheeran, în vârstă de 28 de ani, deţine patru premii Grammy. El este considerat un fenomen al genului folk-pop şi a fost cel mai bine vândut artist al anului 2017, potrivit International Federation of the Phonographic Industry, organizaţia care reprezintă interesele industriei de înregistrări muzicale la nivel global. Albumul lui Sheeran "Divide", al treilea din cariera sa, a fost cel mai bine vândut material discografic în 2017, iar "Shape of You" a fost single-ul care a înregistrat cele mai mari vânzări, potrivit organizaţiei.


Articole înrudite