Trei sferturi din creaturile de pe Pământ vor dispărea în următorii 300 de ani. Cea de-a şasea dispariţie în masă a speciilor de pe Pământ este în desfăşurare, iar viteza
Trei sferturi din creaturile de pe Pământ vor dispărea în următorii 300 de ani. Cea de-a şasea dispariţie în masă a speciilor de pe Pământ este în desfăşurare, iar viteza
Aceste insecte cu aspect bizar, care arată ca nişte monştri de pe alte planete, trăiesc, de fapt, chiar aici, pe Pământ. Fotograful Rundstedt Rovillos a surprins aceste exotice creaturi în
1. Cel mai mare penis din lume. A fost “omologat” de Dr. Robert Dickinson (nume predestinat) în primele decade ale secolului al XX-lea. Acesta avea 34 de centimetri şi o
Gliese 581 d este o planetă ce orbitează în jurul unei stele roşii, de mici dimensiuni, şi este prima care ar putea susţine viaţa, din descoperirile de până acum. Deşi
Ne-am obişnuit cu opulenţa şi ingineriile sofisticate după care au fost construite unele dintre cele mai impresionante poduri ale lumii moderne. Pentru a traversa canioane şi văi adânci, oamenii au
NASA a renunţat la încercările de a contacta robotul explorator Spirit de pe Marte, care nu a mai trimis niciun semnal spre Terra de pe 22 martie 2010, au anunţat
În antologia italiană de predicţii greşite, intitulată „Imbecilli – Le ultime parole famose” (Imbecili – Ultimele cuvinte faimoase, Editura Salani), Alfredo Accatino a reunit fragmente din capodopere, evaluări care au
În fiecare an, Institutul internaţional de explorare a speciilor, un organism ataşat Universităţii de Stat din Arizona, publică o listă care include speciile de animale şi plante recent descoperite, reţinându-le
Cea mai recentă erupţie vulcanică din Islanda a stârnit din nou îngrijorare în privinţa unei erupţii de proporţii. Willis Research Network, citat de businessinsider.com, a alcătuit o listă de vulcani
Barometrul costurilor pentru mai multe oraşe din Europa, realizat de Post Office, arată că două dintre ţările baltice se numără în primele cinci cele mai ieftine destinaţii. Clasamentul a fost