Primăria municipiului Galaţi informează că, în acest sfârşit de săptămână se va modifica programul mijloacelor de transport de pe traseul 37, cu ocazia Festivalului Internaţional de Folclor “Doina Covurluiului” care
Primăria municipiului Galaţi informează că, în acest sfârşit de săptămână se va modifica programul mijloacelor de transport de pe traseul 37, cu ocazia Festivalului Internaţional de Folclor “Doina Covurluiului” care
Mai multe localităţi din judeţul Tulcea şi o mică parte din oraşul Galaţi, zona Giurgiuleşti, au primit azi-noapte în jurul orei 01.00 dimineaţa mesaje RO-Alert. Totuşi, nu s -ar fi
O nouă schemă de ajutor de stat pentru sprijinirea marilor emitenţi industriali de dioxid de carbon (CO2), care se confruntă cu presiuni financiare din cauza obligaţiilor de achiziţie a certificatelor
Potrivit noii legi a pensilor, începând de le 1 septembrie 2024, în cazul pensionarii stabiliţi în străinătate (nerezidenţi) trebuie să transmită semestrial către Casa de Pensii un certificat de viaţă.
Reamintim că, în perioada 23-26 august, Grădina Botanică din Galaţi se transformă într-un adevărat muzeu al folclorului, găzduind cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Doina Covurluiului”.Aproximativ 270
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi a realizat un control la complexul Deliria aparţinând SC Anlasen 2003 SRL. Inspectorii au găsit insecte moarte peste tot, inclusiv în frigider, produse
Primăria municipiului Galaţi informează că Patinoarul artificial din Galaţi va fi modernizat şi extins în următorul an. Astăzi, Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Modernizare şi
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare meteorologică cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, pentru joi, 22 august 2024, care vizează şi judeţul Galaţi (foto
Seceta cruntă, dar şi neglijarea din ultimii ani, mai ales lipsa decolmatărilor, a făcut ca peste 2000 hectare de luciu de apă ale lacului Brateş să fie 50 la sută
Primăria municipiului Galaţi a demarat, conform procedurilor legislative în vigoare, primele demersuri pentru construirea unui nou stadion la Galaţi. Această investiţie a fost anunţată de primarul Ionuţ Pucheanu împreună cu






