Liniştea mării vindecă sufletul. Asta spune Sorin Drugan, exploratorul român care a traversat singur Oceanul Atlantic în 71 de zile, stabilind un record naţional.
Gălăţean la origine, născut în Cudalbi, absolvent al Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” şi al Facultăţii de Electronică din Bucureşti, Sorin a schimbat viaţa de birou sau de hală de producţie industrial, cu viaţa pe ape.
Este unul dintre cei mai experimentaţi navigatori cu vele din România, instructor de sailing şi proprietarul velierului Aiax, ambarcaţiunea cu care a scris istorie.
Ne-am întâlnit la Sarichioi, judeţul Tulcea, unde era coordonator şi arbitru la evenimentul nautic „Regatta Nod în papură”. Cu modestia şi umorul caracteristic, Sorin Drugan ne-a povestit despre începuturi, despre viaţa în mijlocul oceanului şi despre întâlnirile dramatice cu piraţii.
„Am plecat singur, dar niciodată nu m-am simţit singur pe mare”
• Reporter: Domnule Drugan, cum a început această pasiune pentru navigaţie?
• Sorin Drugan: Originile mele sunt lângă Tecuci, în judeţul Galaţi. După liceu, am urmat Facultatea de Electronică, iar acolo a apărut şi pasiunea pentru yachting. Prima expediţie a fost în Delta Dunării, iar prima aventură serioasă — să traversez Dunărea înot, în stilurile copilăriei: „câineasca” şi „voiniceasca”.
La facultate am făcut parte din clubul de canotaj de la Lacul Tei. Era o perioadă dificilă, cu puţine bărci disponibile şi multe aprobări necesare pentru a ieşi pe mare.
„Aiax” – barca care a devenit casă
• Reporter: Cum aţi ajuns să porniţi pe cont propriu în marea aventură a vieţii?
• Sorin Drugan: În 1984 am ieşit prima dată din ţară pe o barcă cu cabină, pe ruta Constanţa – Burgas. A urmat Istanbul, apoi o perioadă de stagnare până în 2000. În 2002 mi-am cumpărat velierul Aiax, o ambarcaţiune Jaguar 27, construită în 1977, care a devenit casa mea pe apă. În 2004 am făcut prima traversadă solitară a Mării Negre, Constanţa – Batumi şi retur.
După acea experienţă, mi-am dorit mai mult. În 2005 mi-am propus să fac înconjurul lumii. De atunci, navigaţia mi-a devenit profesie şi mod de viaţă. Ca instructor la şcoala „SetSail”, am format zeci de skipperi şi am organizat expediţii în Grecia.
„În 71 de zile am traversat Atlanticul. Recordul nu l-am urmărit, dar l-am obţinut”
• Reporter: Când a început aventura traversării Atlanticului?
• Sorin Drugan: În septembrie 2017 am plecat din Limanu spre Atena, alături de soţia mea. De acolo am continuat singur, trecând prin Canalul Corint, Patras, Palermo, Sardinia, Palma de Mallorca şi Valencia. Barca, fiind veche, a avut nevoie de multe reparaţii. Am mers chiar şi cu o maşină de cusut la bord, pentru velele rupte, şi o bicicletă cumpărată din Malaga, ca să mă pot mişca prin porturi.
Pe 2 decembrie 2017 am ridicat velele din Gibraltar şi am pornit singur peste Atlantic. După 71 de zile şi peste 4.000 de mile marine, pe 10 februarie 2018 am atins insula Marie Galante, la sud de Guadeloupe. A fost o bucurie uriaşă — eram primul român care traversase oceanul singur, pe propria barcă, sub pavilion românesc.
„Pe ocean înveţi ce înseamnă răbdarea şi foamea de prospeţime”
• Reporter: Cum v-aţi organizat proviziile pentru o asemenea călătorie?
• Sorin Drugan: Calculasem cam 50 de zile. Aveam conserve de carne, brânză, mălai pentru mămăligă, carne de mistreţ la garniţă şi ceva băuturi. În Valencia m-am reaprovizionat. Barca era plină până la refuz — abia se mai vedea linia de plutire!
Problema a fost cu fructele şi legumele. După o furtună, tot compartimentul de provizii s-a inundat. Când am deschis, era o „ciorbă” de legume. Am încercat să salvez ceapa şi portocalele, dar erau sărate. De la un punct încolo, m-am mulţumit cu ce aveam.
• Reporter: Cum reuşeaţi să dormiţi, singur în mijlocul oceanului?
• Sorin Drugan: Dormeam foarte puţin. Telefonul suna la fiecare două ore ca să mă trezească şi să verific cursul. Pilotul automat s-a stricat după 10 zile de furtună, aşa că am legat cârma cu saulă şi am mers manual. Somnul era un lux.
„Furtuna care m-a învăţat să mă odihnesc”
• Reporter: A existat un moment în care v-a fost teamă?
• Sorin Drugan: Da, o furtună care a ţinut 24 de ore. Vântul mi-a rupt vela principală şi eram epuizat. Începi să vezi halucinaţii – catarge rupte, pânze care se mişcă singure. Atunci mi-am dat seama că trebuie să mă opresc şi să dorm.
„În Pacific, am scăpat de piraţi la mustaţă”
• Reporter: Aţi fost atacat de piraţi?
• Sorin Drugan: Da, de trei ori, în Pacific. Sunt zone unde piraţii jefuiesc chiar şi nave mari. Pe mine au vrut să mă lase fără motor şi fără panourile solare, de care depindeam pentru telefonul satelitar. Am scăpat la limită, nici eu nu ştiu cum. Poate pentru că marea, atunci, a fost de partea mea.
„Pe mare, toate grijile dispar”
• Reporter: Ce v-a învăţat viaţa pe mare?
• Sorin Drugan: Că acolo nu ai nevoie de psiholog. Marea îţi spală toate grijile — datoriile, tristeţile, gândurile negre. Rămâi doar tu, vântul şi liniştea.
Pe mare înveţi că timpul nu mai există. Există doar răsărit şi apus. Şi o comuniune cu tot ce e viu — valurile, barca, cerul.
Epilog
În prezent, velierul Aiax iernează în Trinidad şi Tobago, iar Sorin Drugan se pregăteşte să reia expediţia sa în jurul lumii, prin Canalul Panama şi Oceanul Pacific, până la Suez.
Un român care şi-a transformat visul copilăriei într-o epopee maritimă, trăind — cum spune el — „în liniştea, vântul şi frumuseţea mării”.
Galerie de imagini, mai jos!
Articole similare: Luminiţa Lenuţa, o gălăţeancă în Australia - cu inima în România şi sufletul în fotografie