O nuntă rebelă, dar elegantă, este cea unde nuntaşii vin călare pe nişte mici monştri mecanici şi ar putea fi considerată netradiţională. Totuşi, toată lumea se poate simţi confortabil în
O nuntă rebelă, dar elegantă, este cea unde nuntaşii vin călare pe nişte mici monştri mecanici şi ar putea fi considerată netradiţională. Totuşi, toată lumea se poate simţi confortabil în
Evenimentul mult aşteptat, dedicat întregii familii, Festivalul ”Gulliver”, care ajunge în acest an la ediţia a XXXI-a şi se va desfăşura în perioada 12-17 mai, a pregătit, şi de această
În perioada 5 – 23 mai au loc deplasări de tehnică şi trupe pe teritoriul României, în cadrul exerciţiului multinaţional DACIAN SPRING 2025 (DASP 25).În zilele de 16 – 17
Hubul Logistic şi Curierat Regional Galaţi din cadrul Poştei Române beneficiază de o nouă linie de sortare automată a coletelor poştale care a fost inaugurată vineri, 9 mai 2025, în
Băiatul care şi-a pierdut viaţa era la grădiniţă, încă nu împlinise şase ani. Îi plăcea să se joace ca oricărui copil de vârsta lui. “Eu i-am zis, măi, vino la
Stadiului implementării “Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Galaţi – etapa 2” al cărui beneficiar este Societatea Apa Canal S.A. Galaţi a ajuns
Primăria municipiului Galaţi informează că au fost lansate în licitaţie contractele privind proiectarea şi construirea a două centre de îngrijiri paliative.Este vorba despre „Construire centru de îngrijiri paliative – Spitalul
Societatea Apa Canal S.A. Galaţi a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, progresul proiectului „Etapizarea proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Galaţi,
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” din Galaţi a fost dotat cu un nou echipament medical de ultimă generaţie: un aparat RMN 3 Tesla, în valoare de 6,34
Primarul municipiului Galaţi şi vicepreşedinte PSD pe Regiunea Sud-Est, Ionuţ Florin Pucheanu este unul dintre numele vehiculate care ar putea veni la preşedinţia interimară a partidului, după ce Marcel Ciolacu