09 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Povestea tragediei de la Măstăcani: Sorin a murit la nici 6 ani înecat în curtea vecinului - FOTO/VIDEO
Povestea tragediei de la Măstăcani: Sorin a murit la nici 6 ani înecat în curtea vecinului - FOTO/VIDEO

Băiatul care şi-a pierdut viaţa era la grădiniţă, încă nu împlinise şase ani. Îi plăcea să se joace ca oricărui copil de vârsta lui.

"Eu i-am zis, măi, vino la deal, el, băiatul, stătea şi se uita printre gard. Am venit la deal, că fata mică am găsit-o plină de noroi. Şi aşa deodată mi s-a părut mie, măi parcă nu e a bine cu copilul ăsta, am strigat după el Sorin, Sorin, am văzut că nu răspunde, m-am dus după el la vale, în fundul curţii, l-am căutat o grămadă", a spus Maricica Vulpe, mama copilului mort.

Tatăl a auzit nenorocirea, era la muncă şi a venit cât a putut de repede. A rugat alţi vecini şi împreună au început să caute copilul. Unul dintre ei a găsit copilul, l-a scos şi apoi au sunat la 112. "Era vorba de un băieţel în vârstă de aproape 6 ani care a căzut într-un iaz din curtea vecinilor şi a fost găsit după 30 de minute. Pacientul era în stop cardio respirator după înec cel mai probabil, s-a început imediat resuscitarea care a durat 45 de minute. Din păcate fără succes", a precizat dr. Mihai Polinschi, purtătorul de cuvânt SAJ Galaţi.

Familia mai are încă doi copii de patru ani şi un an şi opt luni. Incinta unde a căzut copilul era închisă de către vecin, dar puţul unde a murit nu era (video jos). "Nu e îngrădit, nu e nimica, puţul ăla. Noi zicem că trebuia acoperit de vecinul căruia îi aparţine curtea unde s-a înecat băiatul. Dar acuma facem că mortul e vinovat", spunea Aurelia Vulpe, bunica băiatului.

"Este un şoc, este o tragedie, familia era deja într-o situaţie dificilă, mai au doi copii. Ştiam situaţia lui, copilul a fost îndrumat la medicul oftalmolog pentru că avea probleme cu vederea, să îi facă ochelari băieţelului. Sunt cunoscuţi ca persoane muncitoare şi acum au nevoie de ajutor, iar primăria îi va ajuta cu siguranţă", a spus Doina Palade, asistent social Primăria Măstăcani. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Tragedia a fost anunţată de Monitorul de Galaţi în articolul "Tragedie la Măstăcani: Un copil de 6 ani a murit înecat într-un iaz".

  • Galerie Video:
    • Video File:

Articole înrudite