Comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Local (CL) au muncit din greu să verifice şi să aprobe sute de dosare aparţinând familiilor care au depus cereri la Primăria municipiului Galaţi
Comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Local (CL) au muncit din greu să verifice şi să aprobe sute de dosare aparţinând familiilor care au depus cereri la Primăria municipiului Galaţi
Primăria municipiului Galaţi anunţă că ”proiectul ”Reabilitare conductă distribuţie apă potabilă Dn 400mm, str. Stadionului, str. Săvineşti Micro 21 şi b-dul Dunărea Micro 20 – Etapa II” este în curs
În vederea monitorizării pregătirii unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Galaţi, pentru deschiderea în bune condiţii a noului an şcolar 2017–2018 şi respectarea normelor de igienă, privind unităţile pentru ocrotirea,
În premieră la nivel naţional fost inaugurat, luni. 20 noiembrie 2017, sistemul de monitorizare seismică a zonei gălăţene Izvoarele-Schela. Acesta reprezintă de fapt o reţea de 11 microstaţii. Trei, cele
Primăria municipiului Galaţi a finalizat procedura de selecţie a unui agent economic pentru organizarea de activităţi comerciale ce se vor desfăşura în municipiul Galaţi cu ocazia evenimentului ”Zilele Galaţiului 2017”
Municipalitatea se pregăteşte de sosirea primelor zăpezi şi deja a convocat prima şedinţă a Comandamentului pentru deszăpezire al municipiului Galaţi, care s-a desfăşurat vineri, 17 noiembrie 2017. La şedinţă au
Transportul în comun din Galaţi continuă să fie o problemă socială care generează ample discuţii şi nemulţumiri permanente din partea călătorilor. Deficitară până acum în privinţa comunicării cu călătorii, societatea
Gălăţenii s-au înghesuit la Shopping City Mall încă de la primele ore ale dimineţii pentru a fi prezenţi la inaugurarea primei etape a extensiei Shopping City Galaţi, centru comercial dezvoltat
Primăria municipiului Galaţi va semna contractele de finanţare cu bani din fonduri europene pentru reabilitarea, anveloparea şi dotarea cu centrale termice a Şcolilor Gimnaziale nr. 3 şi nr. 22. Finaţarea
Cadrele medicale din România au întărit rândurile celor care au ales să părăsească această țară în ultimii ani. Foștii angajați ai sistemului medical de la noi au fost primiți în