Anul acesta municipiul Tecuci aniversează nu mai puţin de 576 ani de la prima atestare documentară, iar cu acest prilej au fost organizate o serie de manifestări cultural-artistice deosebite, fără
Anul acesta municipiul Tecuci aniversează nu mai puţin de 576 ani de la prima atestare documentară, iar cu acest prilej au fost organizate o serie de manifestări cultural-artistice deosebite, fără
Bacteria care a infectat trei pacienţi ai Spitalului de Urgenţă Galaţi este cunoscută a fi ”demolator de spitale”, aceasta fiind singura soluţie, se pare, pentru a scăpa de ea. Acinetobacter
Infecţie intraspitalicească la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi. Sunt, deocamdată, afectate trei persoane, din care una a decedat. Din primele date ale anchetei infecţia ar fi apărut după data de
1.846 de candidati s-au înscris, în judeţul Galaţi, la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului pentru prima probă scrisă, cea de limba română. Evident că nu toţi au şi intrat
O şedinţă furtunoasă a avut loc luni seară între reprezentanţii clubului Oţelul şi cei de la UEFA. După discuţii care s-au întins pe durata a mai multe ore au fost
Tragedie la Tecuci. Vasile şi Angela Creţu, o familie de rromi din Tecuci care locuia cu încă două familii într-o casă cu 3 camere, de pe strada Ecaterina Teodoroiu, şi-au
Majoritatea primăriilor din judeţul nostru au probleme financiare imense, riscând să tragă efectiv obloanele. „La primării situaţia este foarte grea. Cheltuielile de funcţionare nu mai pot fi acoperite. Doar trei
În Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 9107 din 22 august a fost publicat tabelul preliminar al creditorilor societăţii Apaterm, furnizoare a agentului termic (apă caldă şi căldură) pentru municipiul Galaţi.
După ani buni de zile în care se puteau considera ai „nimănui”, şi asta pentru că deşi locuiau într un cartier situat la marginea Galaţiului nu puteau să îşi facă
Tecuciul se doreşte de mai mulţi ani, de fapt de când îl are în frunte ca primar pe Eduard Finkelstain, a fi un oraş eco, un oraş curat, cu spaţii