29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Călător rănit după ce un autobuz Transurb a frânat brusc
Călător rănit după ce un autobuz Transurb a frânat brusc

Un călător aflat într-un autobuz Transurb a ajuns la spital după ce şoferul a pus brusc o frână, iar bărbatul a căzut şi s-a lovit la nivelul toracelui. Autobuzul, care circula pe str. Gării din municipiul Galaţi, pe traseul 22, a avut o problemă la o roată, mai exact s-a forfecat un şurub, după cum declară purtătorul de cuvânt al Transurb, Simona Negru, drept pentru care s-a lăsat pe o parte, iar conducătorul auto a fost nevoit să frâneze brusc. Demn de menţionat este că autobuzul a fost achiziţionat second hand în 2010. Potrivit biroului de presă, călătorul nu a păţit mare lucru, dar şoferii au obligaţia să sune la 112 în astfel de situaţii.
Evenimentul nu fost bagatelizat totuşi de poliţie care a transmis un comunicat de presă în care se arată că un bărbat de 57 ani, din Galaţi, în timp ce conducea pe strada Gării un autobuz de transport public persoane, a observat faptul că vehiculul prezintă defecţiuni tehnice la mecanismul de direcţie, motiv pentru care a frânat brusc. ”La oprirea autobuzului, unul dintre pasageri, un bărbat de 54 ani, s-a dezechilibrat şi a căzut, rănindu-se la nivelul toracelui.Victima a fost transportată la spilal, unde a rămas internată pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale. În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, se arată în comunicatul IPJ Galaţi.


Articole înrudite