17 IULIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Campania „Dorinţe îndeplinite la vârste potrivite”, la Galaţi
Campania „Dorinţe îndeplinite la vârste potrivite”, la Galaţi

Activitate de informare şi prevenire dedicată copiilor din sistemul de protecţie socială, în cadrul campaniei „Dorinţe îndeplinite la vârste potrivite”:
"În data de 16 iulie 2025, poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară şi ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Galaţi, au desfăşurat o activitate de informare şi prevenire în cadrul campaniei „Dorinţe îndeplinite la vârste potrivite”.
Evenimentul s-a desfăşurat la Complexul de Servicii Sociale „Dumbrava Minunată” din municipiul Galaţi, iar beneficiarii au fost copii şi tineri pentru care a fost instituită o măsură de protecţie socială.
Activitatea a avut ca obiectiv creşterea gradului de conştientizare a riscurilor asociate traficului de persoane, consumului de substanţe interzise şi altor forme de exploatare la care pot fi expuşi minorii. De asemenea, s-a pus accent pe importanţa dezvoltării unei atitudini responsabile, a luării unor decizii corecte şi informate, precum şi pe încurajarea exprimării dorinţelor şi aspiraţiilor într-un cadru sigur şi adecvat vârstei.
În cadrul întâlnirii, specialiştii le-au vorbit participanţilor despre semnele de alarmă în relaţiile cu persoane necunoscute, despre pericolele din mediul online şi despre cum pot cere ajutor în situaţii de risc.
Campania „Dorinţe îndeplinite la vârste potrivite” îşi propune să le ofere copiilor şi adolescenţilor repere sănătoase pentru viaţă şi să contribuie la construirea unei societăţi mai sigure", informează I.P.J. Galaţi.


Articole înrudite