07 OCTOMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cod portocaliu la Galaţi | Primarii din judeţ fac apel la cetăţeni: «Asiguraţi bunurile din gospodării!»
Cod portocaliu la Galaţi | Primarii din judeţ fac apel la cetăţeni: «Asiguraţi bunurile din gospodării!»

Primarii din judeţ fac apel la cetăţeni în contextul codului portocaliu de ploi torenţiale anunţat la Galaţi: https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/vin-ploi-torentiale-codul-rosu-a-fost-extins-alerta-si-la-galati.html
"ANUNŢ IMPORTANT PENTRU LOCUITORII COMUNEI PECHEA! Vă aducem la cunoştinţă că în intervalul 6 octombrie, ora 10:00 – 9 octombrie, ora 10:00, sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase pentru zona Moldovei, inclusiv judeţul Galaţi. Recomandări pentru populaţie: Evitaţi deplasările pe timp de ploaie şi vânt puternic; Asiguraţi bunurile din gospodării care pot fi luate de vânt (acoperişuri, obiecte uşoare, unelte, etc.); Curăţaţi şanţurile şi rigolele pentru a permite scurgerea apei; Nu parcaţi autovehiculele sub copaci sau în apropierea reţelelor electrice; Fiţi atenţi la eventuale mesaje de actualizare a avertizărilor meteo. Vă mulţumim pentru înţelegere! Fiţi precauţi!", transmite Mihăiţă Măncilă, primar în comuna Pechea, localitate grav afectată de inundaţiile din septembrie 2024 (foto).
"În atenţia cetăţenilor comunei Vânători! Judeţul Galaţi va intra sub incidenţa a două avertizări COD PORTOCALIU, valabile în perioada 7 octombrie, ora 21:00 – 8 octombrie, ora 24:00, care vizează ploi importante cantitativ şi acumulări de apă de 60…90 l/mp, izolat chiar de 100 l/mp. Vă rog să luaţi toate măsurile necesare pentru prevenirea eventualelor pagube!", transmite şi primarul comunei Vânători, Costel Manolachi.
Reamintim că şi prefectul judeţului Galaţi a făcut un apel la cetăţeni: https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/vreme-extrema-la-galati-a-fost-convocat-comitetul-judetean-pentru-situatii-de-urgenta.html


Articole înrudite